NESOMN

[Burde Victor]

 

 

 

Mai vine-o noapte albă cu gene de blestem,

Creionul nu mai vrea să scrie pe hârtie,

Mi-e coala-n alb şi cine să mai ştie,

De ce nu pot să dorm şi-n versuri să te chem.

 

Mai clatină şi geme vântul o fereastră,

Luceafărul de ziuă clipeşte tremurând,

Ce zodie a uitării se cerne rând pe rând,

Ca să ne fure roua şi florile din glastră?

 

Mi-e perna grea şi-i rece în aşternut,

Aş vrea să dorm visându-te cum vii,

Dar bate un gong prin orele pustii,

Şi-mi aminteşte sec, că noaptea a trecut...

 

Dar tu nu eşti, cum nu ai fost nici ieri,

Versul şi-a risipit pe nu ştiu unde rima

Şi hohoteşte somnul, ce şi-a învins victima,

Rămasă-n agonie şi fără de puteri.

 

Mi-e sufletul bolnav de încă o noapte dusă,

De somnul laş ce nu-mi mai vrea aşternutul,

De tine, cea plecată, uitând de jurământul

Că-mi vei aduce somnul cuminte şi supusă...