Dimineaţa varsă lacrimile nopţii

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Împing noaptea pe geam şi plec
sting lumina şi las lampa de veghe,
să se creadă că dorm în mod obişnuit.

Tu aştepţi la îngemănarea întunericului cu lumina lunii,
nimic nu poate fi mai frumos decât culcuşul în fânul uscat, proaspăt
la rădăcina teiului fulgerat de poezie
unde nicio dragoste nu rezistă văpăii universului,
greierii îşi iau viorile şi fug
în ierburile coapte să concerteze ivirea dimineţii
fără niciun dirijor.

Am lăsat cuvintele-n tăcerea subţire cu adieri de vânt,
am pus pe seama stelelor privirea pe sub pleoape
ca şi cum aş săpa fântâni în ochii tăi cosmici
ce nu lasă niciun gest nerăsplătit cu iubire
şi foamea-i o floare îmbobocită-n zori
când se deschid cerurile şi îngerii se retrag
eliberaţi de povara de pe umărul păcatului.

Dimineaţa varsă lacrimile nopţii peste verde,
lumina taie cu raze, cărare printre copaci
şi-n inimi se aude cântecul flautului celest
însoţit de bucuria ce absoarbe tumultul.

Dumnezeu cu faţa luminată de aştri
priveşte miracolul vieţii şi meditează.