Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

Dor

O păsărică zboară lin,
Și se oprește lângă tine,
Eu c-o scrisoare te alin,
Și sper, că n-ai uitat de mine.

Mi-e dor de tine, draga mea,
Nu pot trăi, nu-mi este bine,
Mi-e dor de tine, scumpa mea,
Și inima se-aprinde în mine.

Căci eu de tine n-am uitat,
Dar soarta ne dezbină,
Iar inima eu țe-am lăsat,
Și sufletu-mi suspină.

Și când din nou ne-om întâlni,
Distruși de această despărțire,
Eu foarte fericit v-oi fi,
Că ești alături, o… a mea iubire

Îmi pare rău

Îmi plânge inima în piept
Și sufletu-mi suspină,
Căci m-ai iubit...
Dar nu te-am vrut,
Și sunt atât de vină.

Că n-am simțit suflarea Ta
Și inima cum bate.
N-am chibzuit
Că apoi, cândva,
Voi regreta prin fapte.

Îmi pare rău,
N-am vrut să aud,
Chemarea sinceră din suflet,
N-am prețuit iubirea Ta
Curată ca și lacrimile multe.

Mă ierți, te rog, 
Căci am greșit,
Apatic fiind față de Tine,
Te-am supărat, te-am chinuit,
Când mă iubeai pe mine.

Dragoste fără răspuns

Ființă blândă și-atât de frumoasă,
Ce suflete noi naște pe pământ,
Fără de Ea, nu vreau nici pat, nici masă,
Căci viața-i chin, iar doru-i vânt.
Cu vorba Ei cea dulce ca un soare, 
Ea inima-mi încălzește-n piept.
De-i tristă, totul crunt mă doare,
Iar sufletul îmi e deșert.

În viață îmi ești o alinare,
Un dor, o muză, un respect.
Cu Tine-aș vrea să zbor spre soare,
Să cânt, să plâng și-apoi să plec.
Căci nu-mi răspunzi la sentimente,
Iar dragostea mea e doar un vis.
Nu-mi fă nicicând, o... dragă, complimente,
Că nu mă vrei, de mult, ai zis.

Amor

Amor, amor și iar amor,
Eu doar pe tine te ador,
Și nu mai pot de-atâta dor,
Fără iubire, gata, mor.
Căci doar cu tine pot să zbor,
Departe tare, până-n nor...

O...dragoste

O...dragoste, tu unde ești?
O...dragoste, frumoasă și curată,
O...dragoste, ca din povești,
Atât de dulce și de fermecată.

Tu ești regina fericirii,
O donație pentru toți,
Tu ești esența nemuririi,
Și voia buna între soți.

Ești sfântă, caldă ca un soare,
Ce sufletul ne încălzește.
Fără de tine totul moare,
Iar tot cei viu se ofilește.

Cu tine viața-i mai frumoasă,
Și cerul e mai luminos.
Cu tine pâinea-i mai gustoasă,
Iar soarele-i mai călduros.

O... dragoste, tu unde ești?
O... dragoste, atât de lăudată,
O... dragoste, ca din povești,
Te-oi întâlni și eu vreodată?

Vizualizări: 43

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Daniela Ghigeanu
Marţi
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog O lume...minunata! a lui blaga valeriu-catalin
Ian 22
Postare de log efectuată de blaga valeriu-catalin
Ian 20
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Turcu Bogdan
Ian 8
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Aurel Conțu
Ian 8
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Apariţii editoriale-RISIPIT ÎN CURCUBEU autor Petru Făgăraş (editura Altip-Alba Iulia 17.12.2010) a lui Petru Făgăraş
Ian 8
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog INTERSECŢIA VOCAŢIEI sau CERNEALA PREŢIOASĂ A IUBIRII de Maria Diana Popescu,AGERO-Stuttgart a lui Petru Făgăraş
Ian 8
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Ioan Muntean
Ian 7
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Calinescu Maria
Ian 7
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului ica matei
Dec 27, 2024
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui GETA-MARIA MARIS GUJU
Dec 16, 2024
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului GETA-MARIA MARIS GUJU
Dec 16, 2024
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Faur Emilia
Dec 16, 2024
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Mediatorul cartii
Dec 16, 2024
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut fotografia lui Andreea Timis
Dec 16, 2024
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Andreea Timis
Dec 16, 2024
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut fotografia lui Mediatorul cartii
Dec 16, 2024
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut fotografia lui Mediatorul cartii
Dec 16, 2024
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Ispas Dina
Dec 16, 2024
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Ispas Dina
Dec 16, 2024

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

COLAJ ...in versuri

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri

SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare

© 2025   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor