Cuvintele şi albul filelor

[Mihaela Moşneanu]

Merg în şir indian cuvintele dictate
de muzele îndrăgostite din toate
părţile de N spirite dăruite Pământului
pentru coloritul filelor care nu-şi găsesc
sens în albul lor şi le strigă într-o
lume atât de aglomerată în spaţiu şi timp
ce-şi deschide fereastra magiei să-şi arate
preaplinul frumuseţii şi-a urâţeniei terestre
într-o splendoare încoronată de stăpânire
ce-i îndeamnă pe oameni la atâtea lucruri
prin voinţa de-a trăi după bunul plac.

Clipele efemere de fericire ţipă de bucurie
colorează o fizionomie sobră de obicei
izvorăşte din ochi făcându-i să strălucească
împrăştiindu-se în zâmbete şi râsete misterioase
dar plăcute la vederea şi auzul tuturor
supărările sunt motive de tristeţe şi amărăciune
ce brăzdează obrazul şi ochilor le fură
din ce în ce mai mult din culoare şi vedere
schimbând-o într-un văz în gol nedefinit
boala urlă din trompeta durerii ce muşcă
din carne şi ciopârţeşte din sufletele zbuciumate
ura şi invidia sapă prin oameni transformându-i
în fiare sălbatice cu înfăţişare umană
războaiele şi marile conflicte politice zguduie
planeta din temelii punând-o în pericol
de moarte sau de început de sfârşit neştiut
când? cum? de ce? sau pur şi simplu
fără un motiv anume doar din plăcerea
de-a distruge ce alţii au clădit sau creat
luna stelele şi întreg Universul împreună
cu Dumnezeu sau grandioasa Putere Divină
trimit mesaje muzelor să-mbogăţească
imaginaţia şi acestea au simţit simt şi vor simţi
nevoia acută să le şoptească spiritelor frumoasele
scrieri prin care iubitorii de lectură trăiesc
speră ori râd plăng şi chiar mor pentru a învia
când revin în lumea şi timpul lor.

Prin toate acestea şirul indian al cuvintelor
ard de dorinţa de-a se iubi cu albul filelor
acum în viitor şi pentru întodeauna
în viaţa pământeană şi dincolo de ea
de-acolo de unde nu se va mai întoarce
omul şi nicio vietate care-a trăit aici.

Mihaela Moşneanu