Convulsii

[Aurel Conțu]

îmi simt capul prins într-o menghină,

ca între Scylla și Caribda

presat parcă între două fălci gigantice

de Tyrannosaurus

durerea e asemenea unui burghiu care se-nvârte

la turație maximă

prin creier

dacă aș fi un boboc de iris

m-aș deschide voluptos într-o floare albastră

la marginea cerului

dar parcă mai bine ar fi să fiu o sabie

un paloș

un dinte de Archaeopteryx

în  aceasta zi bolnavă de octombrie

gâlgâind de obsesii

m-am rătăcit

nu știu cum

prin orașul Gândului

în căutarea Vrăjitorului din Oz

pe niște ulițe mici și înguste 

pavate cu  smaralde

printre oameni de tinichea

în platoșe verzi

prin vene îmi curgea

inexplicabil

clorofilă

simteam că mă-nfund inexorabil

 printre nisipuri flămânde

și obsigii

printre sperietorile de ciori

fără capete

îmbrăcate în verde

și leii din pluș în nuanțele lor de jad

și xandu

că-mi cresc rădăcini contorsionate

în tălpi

 mă-mpresoară olivul acela carnal

îmbrobodit în lumina măslinei

în mătasea broaștei

îmi zdrelesc tălpile călcând în așchii de stele

mă-nec în acest sânge înverzit

ca un ochi de viperă

Vrăjitorul din Oz râde în hohote

toate libelulele zac la picioarele sale

fără aripi

in Tara quadlingilor

a ieșit Soarele

și-mi vine să arunc cu nuci verzi în scorburi

să omor veverițele

pițigoii

să-mi iau ochii în mâini

și să mă-ntind

în toată nefericirea-mi

între linii...