Condamnare autumnală

[Spiridon Elena]

Mă tot gândesc că vine toamna,
iar eu la margine de drum
voi pierde până chiar şi umbra;
voi fi doar o perdea de fum.

Acum în vară, pelerinul
şi-a aşternut visul pribeag
sub ramul meu,şi tot mă roagă
să nu-i dau dorul în vileag.

Ca într-un dans mi-a cuprins trupul
şi inima e lăutar;
as vrea să- l mângăi, seva toată
s-a scurs, adapă un lăstar.

Doar cântecul tăcerii mele
poate să-l legene uşor,
căci vine toamna prin inele;
m-apucă şi pe mine-un dor.

Un dor de zilele în care
eram numai o rămurea;
chiar de eram neînsemnată,
toţi poposeau la umbra mea.

Dar s-au dus vremurile-acelea...
şi iată toamnă a sosit;
lăstarul ce-mi creşte-n tulpină,
rămână semnul c-am trăit.

-Hei, pelerinule, grăbeşte,
căci timpul e şi el grăbit
şi ca răsplată, tu, mă iartă
că nu ţi-am spus căt te-am iubit!

[Spiridon Elena]