Alinare!

[Spiridon Elena]

Doamne,
mi-ai împărţit viaţa în două:
în cunoscut, necunoscut;
m-ai învăţat să gust din rouă;
de ce otravă am băut!?

M-ai înălţat pe colonadă,
s-ating lumina, vieţii croi,
dar mi-a trimis ploaie tornadă
ce mă atinge cu noroi.

M-ai învăţat să culeg floarea,
mi-ai dat un munte de simţiri,
acum nu simt nici chiar răcoarea;
au îngheţat toate-n priviri.

Nu te-am rugat, Doamne,-n căinţă
să îmi arăţi drumul sonet?
de ce acum nu mai am ţintă,
de ce regretul nu-i regret !?

De ce e dragostea pereche
cu ura şi cu gând ciulin ?
Nu mă lasa, Doamne, în veghe…
dă-mi somnul, ca să mă alin!