Coarda destinului

[Mihaela Moşneanu]

M-am născut într-o zi oarecare
într-una din primele ore ale zilei
nu mai contează minutul sau secunda
dar Cineva mi-a trimis o adiere
uşoară de aer necondiţionat
cu miros de carne şi sânge în fierbere
şi-am ţipat cât m-a ţinut gura
de unii au înnebunit de bucurie şi-au râs
cu lacrimi de fericire alţii de mirare
acum nu cred să se fi întristat careva
de venirea mea aşteptată de mama şi tata
şi nu mai ştiu sigur de cine-n lumea asta
mare şi plină de bune şi rele.

De-atunci am tot sărit coarda destinului
când oboseam mă mai împiedicam
de ea sau chiar cădeam şi impactul
cu pământul mă ştampila prin diferite
părţi ale trupului şi sufletului însemnate
de dinainte de-a veni printre mulţii semeni
care şi ei au venit la fel ca mine pe-aci
na bine! fiecare la vremea lui că Domnul
îşi are ordinea Sa prestabilită.

În prezent sar încontinuu această coardă
când cad când mă ridic cu semne vizibile
pentru puţini şi invizibile pentru mulţi
dar n-are prea multă importanţă
important e că nimeni nu întreabă
unde sunt? că eu sunt pe baricadă
chiar dacă de la naştere sunt logodit
cu singurătatea care aşteaptă
acordul conştiinţei mele de-a
mă căsători sau nu cu ea.

Mihaela Moşneanu