Calculatorul

[Militaru Corina]

        Privesc stupefiată ecranul înnegrit după ce, cu un oftat firav calculatorul a amuţit. Este mort. Mă simt trădată. Nici măcar nu mi-a dat un semn că s-a săturat să mă servească. Poate dacă-l vedeam obosit, nemulţumit că-l muncesc zile în şir fără pauză, i-aş fi dat câteva ore liber. Dar el, nu! A tăcut şi a suportat presiunea mea până a cedat. Şiruri de cifre binare s-au destrămat, au evadat din logică, şi nu mai ştiu să alcătuiască decât acest ecran negru.

        Lucrez de acasă, un motiv în plus să mă simt nedreptăţită. S-a hotărât el aşa deodată să-mi dea o zi concediu fără plată. O zi? Dacă vor fi mai multe? Disperată apăs în mod repetat butonul de pornire gândind că poate renunţă la capricii. Încăpăţânat, nu vrea. Nu mă las. Accept ziua fără plată, sau zilele, ce mai contează, dar îl ameninţ că-l voi duce la doctor şi tot va lucra pentru mine.Vezi? Nu poţi să mă controlezi! Maşină capricioasă!

        O să trec şi peste liniştea din jur. Chiar, ce tăcere nefirească! Până acum câteva minute viaţa inunda încăperea. Nu trebuia decât să stau în faţa calculatorului. Ştiri, informaţii, conversaţii, mail-uri, site-uri, o lume fără graniţe se înghesuia în camera mea. Eram conectată prin mii de fire invizibile cu tot globul. Simţeam în buricele degetelor pulsaţia lumii. Nici nu s-a descoperit bine „particula vieţii” şi eu am aflat despre ea.

        Acum, linişte. În camera mea tăcută mă simt izolată şi neputincioasă. Încerc să înduplec această maşină nărăvaşă, apăsând iar butonul de pornire. Nu pare să fie sensibilă la dorinţa mea, fapt care mă enervează. Află că pot exista şi fără tine! îi spun încercând mai mult să mă conving pe mine şi ca dovadă a nepăsării mele, îmi fac un plan pentru această zi. Un pic de curăţenie, lectură, apoi duc calculatorul la doctor şi restul zilei scriu. Acestea fiind hotărâte, mă şi apuc de treabă având sentimenul ca sunt învingătoare în războiul cu maşina infidelă. Mă apuc deci de curăţenie. Dau să deschid apa. Surpriză! Nu curge. Fug repede la calculator să intru pe site-ul R.A.J.A. să aflu motivul şi durata opririi apei. Frânez brusc amintindu-mi de trădarea calculatorului. Bun, nu mai fac curat, aştept să vină apa. Aş putea să citesc până atunci! Cum ideea îmi pare foarte bună mă trezesc în drum către calculator. Cartea începută de mine este salvată în memoria lui, inaccesibilă acum. Nu-i nimic! Mă consolez şi iau la întâmplare o carte din bibliotecă, toate citite. Gândeam că la urma urmei este plăcut să reciteşti un roman bun. Ce mare lucru că nu merge calculatorul! Scufundată în lectură reuşesc să mă detaşez.

        Două ore de uitare, apoi dorul începe să mă macine iar. Dacă am primit un mail important? Aşteptam câteva răspunsuri. Telefonul nu mă ajuta pentru că nu fusesem prevăzătoare. Te duc la doctor! hotărăsc eu. Dar cum? Nu am maşină şi nici vreun gând să duc pacientul în braţe. Un taxi! Asta-i soluţia! Realizez însă că nu ştiu numărul de telefon la care să comand taxiul. Mă duc spre calculator. Ah, eşti mort! Găsesc răspunsul la vecina mea. N-am mai vizitat-o de... nu mai ştiu când. Iată că am şi socializat puţin. Chem taxiul, duc bolnavul la medic, mi se spune că este destul de grav şi trebuie spitalizat câteva zile. Oftez... totuşi o să-mi fie dor de el.

        Mă întorc acasă, mă aşez la birou, iau pixul, caietul, şi încep să scriu. Cuvintele se aştern strâmbe pe hârtie. Nemulţumită, schimb câteva pixuri. Chiar niciunul nu scrie bine? încep să mă enervez când un gând ghiduş se agaţă de mine: „ N-o fi de la mână?”

        Mi-e dor de tastatură!

[Dobrin Mariana]

Corina, te inteleg pt. ca am avut si eu o asemenea experienta neplacuta. Norocul nostru ca sunt doctori f. buni pt. calculatoare, mai buni chiar dect doctorii pt. oameni.

[Militaru Corina]

Asa este Mariana.

Multumesc pentru semn.

[Militaru Corina]

Multumesc Camelia pentru popas.

Cu prietenie,