Se ivea doar urma suflului greu

cât un veac năruit.

Petalele crinilor albi

se scuturau amintind de nopţi înstelate.

Le aduna din priviri

împletindu-le-n ramă căruntă

când o singură stea

s-a ascuns tremurând lângă el.



Pe muchia celui mai aspru destin

a păşit atingând cărările cerului

c-un deget pe-un capăt

iar altul pe-albastru,

şi alb s-a făcut sacrificiul lui Digit.



Acolo, undeva, peste stele,…

S-a spart al clopotelor sunet
împovărat de- atâtea proorocii;
a început să-şi plângă dreptatea,
pe furiş... nu-şi mai căntă rostul:
se pierde vibraţia
sub limba de-aramă.

Se-aşterne praf de lumină
peste infimul adevăr,
dar pentru merite deosebite,
unde jucat-am ipocriţi
limba măştilor noastre...
premiul întâi
Şi viză de flotant calvarist.

Prin munţi văpăi târzii mai umblă,

un joc secret fără de legi...

Cărarea-i spre o moarte sumbră,

inconfundabili, oameni reci!



Şi ce cărare!Vai, ce ploi!

Prin tălpi îmi trec...ignor durerea.

Din ce în ce rămas-am noi,

iubitule, doar cu tăcerea.



Totu-i pustiu în zări-ferice,

dinspre amiezi mă-ntorc retur

şi totuşi, am numai o cruce

şi-un dor nebun să mi te-ndur,



să te doresc amar şi trist,

să te…

Pârjolită de limbile otrăvitoare ale Infernului,

Icoană săngerândă, în paradigma durerii:

asemenea călcâiului entorsionat…

molecula zăpezilor obscure,

din cel mai îndepărtat tărâm al iluziilor!



Într-o lume-nşelătoare cu zâmbet violet,

îngerul meu, stăruie ascultător la sânul morţii,

alăptându-şi creasta fragilă a netrăirilor,

îndestulat, cu otrava necruţătoare.

Acelaşi călău,din lumea simunurilor,

mă pedepseşte timp…

În lacrima căzută-n dor de tine,

am tot cântat să îţi clădesc altarul,

si tot suind al clipei deal pe râne,

înfiptu-mi-ai adânc în piept pumnalul.



Când peste tot erai suflat de vânturi

şi-n clipele ce te clădeau în mine,

te-mbrăţişau atâtea calde gânduri

c-ai să îmi curgi ca sângele în vine.



Chemat de-un vis curat în nopţi senine,

ecoul răzvrătit al unui miez de vară

mă ameţea; când vine, când nu vine

şi-n…

Eu m-am născut,

pentru a fi Sămânţa Adevărului...

Împreună cu mine,

o mică parte din scopul lui Dumnezeu.



M-am ciocnit,

de sunetul unei monede sparte,

pentru a trece

prin misterele ultimului coridor.

Timpul donat reflecţiei unui singur adevăr.



Din creştine demiurge

atâta pornire îmi curge cu sfioase mângâieri

şi rămân prizonierul fascinant al visării..

.

Ordinul Sfântului Duh,

înpotrivind…

Mă dor plămânii, Tată, de-atâta dăruire,

căci am băut absintul din cupa despărţirii.

Şi încă sunt puternic, acelaşi derbedeu,

ce-l ştii de când, părinte, n-ai somn de răul meu.



Nu s-a aprins vreodată în Tine nici-o teamă

şi-orfan de dragoste curată n-am rămas,

caci tot ce-i bun divin e fără de-ndoială

iar restu' nu-i al Tău ci alor cei ce-nşeală.



Mă dor plămânii, Tată, de inimă sărată,

de vraja amagirii...…

I-am văzut femeie,

îţi devorau al palmelor lut...

doreau sa te cunoască

măcar cât o secundă,

visau să te păşescă

măcar cât o urmă.



I-am văzut femeie,

câini vameşi pe cai de lemn...

Împăraţi seduşi

de misterul umbrelor tale.

Era atâta durere în tine

când câinii vameşi

îşi hărţuiau caii!

Blândă şi neobosită

ţi-ai întors oglinda

pe dinafara timpului

să încapi în ei

tot tic-tacul…

Trecut-au călători muşcând din trupul sec,

iubirea să-mi înec în labirint de şoapte,

cu herghelii de cai... fantome din oglinzi,

bătut-au răsăritul atât de multor fapte.



Din trunchiul vânăt, putred, zoresc să iasă mir,

de toate parcă ar cere, din ceaţă vor tămâia,

cu oasele sfărâmate şi capul prins în brâu...

râvnesc din oale sparte, s-o scoată pe Maria.



Aşa vin răpitorii... cu mintea ştrangulată...

şi uită că o…

Îmi găsiţi mormântul sub cenuşa lunii,

aripile-ntoarse în suspin de nai,

primii paşi şi spuma ce râvnit-au unii

să le risipească, pe drumuri de Rai.



Dezlegaţi-mi ora de rănile palmei!

Pământul mă doare, misticul mă-nalţă,

că-n vaste suspine, sună ochiul mamei

ce-a rămas să plângă, bobul făr’ de viaţă.



Prin toamna vergină, alăptat de brume,

să-ncălzescă cerul de sub pleoapa rece,

arde focul tandru , în abis de…

Tăcerea mea,

nu seamănă cu niciuna din tăcerile lumii!

Ea cântă din pana gândului

şi din fluierul osului, ca o Privighetoare.

Cunoaşte durerea inimii mele,

adevărul şi truda drumului.

Creşte triumfală îmbrăţişându-mi moartea dură,

încălzită de soarele destinat păcatului: cel fără de voie…



Ca orice forţă uzată,

mă-ndeamnă să mă-ntorc fără nici-o vină,

în pleava rătăcitelor palme…

Nelegiuita! Se hrăneşte cu…

Printre maluri oarbe

potolindu-mi setea,

topit de sărutul biciuit de vise…

infinit e drumul, Vameşul mi-e ghid

şi tu nu mă crezi

cât pământul doare.



Înconjoară luna,

planetar zadarnic…

purpură în seva sclaviei extreme.

Mut actor, prin axul ornicului –lemn,

nisipuri adun în arcada vremii.



Încă o speranţă…

vreme de-o visare,

tot fosnesc mătăsuri

pe-nclestata-mi gură.

Albatros

prin…

Poetului Emilian Marcu

Nu eşti decât un plâns vergin de gând,

prin stări onirice trecând, rănit şi ud.

Din pântece întors în verde crud,

liman sărat, la celălalt capăt de prund.



Înaltă planetară pe şinele bolnave…

aleasă liturghie plânsă la zidul morţii.

O ultimă scurtare a viselor concave……

Nirvană-n toiag de vechi profeţii,

la ultimă oră strabat somnul pleoapei,

lunecând pustiită prin văilei apei,

paşii-mi ating greoi, clipe vii.



E carnea mea, ruptă din bocetul sferic,

cenuşa vâslită precum efemerul.

În sângele-mi cald, locuieşte misterul

ce naşte alt sânge şi străluce feeric.



Cu trecere-n azi şi-n grabă spre mâine,

prin unda neclară, copilă şi-acum:

palidă, oarbă şi frântă de drum,

sunt…

M-am hotărât să fiu mireasă, azi...

Dar o mireasă văduvă de sine

Şi cu mirosul dulce-al falnicilor brazi,

Îmbălsămat-am sânii de ruşine.



M-am hotărât să fiu mireasa. Cui?

Când sufletu-mi în negru e'mbrăcat?

Şi-am devenit mireasa nimănui,

În ziua-n care eu m-am măritat.



La nunta mea veniră mulţi nuntaşi,

Chiar şi o doamnă-n negru îmbrăcată

Nu cunoşteam nici cine erau naşi,

Dar văduva, de azi emăritată.…

Era prea greu să-i ghicesc gândurile atât de bine ascunse.

Mi-l închipuiam ca fiind un “Don Quijotte”, venit să mă iubească.

Norocul meu prea mic şi ochii lui de vină, din clipa în care,

îmi mirosea trupui a miez de pâine aburindă.

Inertă visare…tragică imaginea suferindă,

ca nimicul pictat în atingerea udelor îmbrăţisări.

Eternul plin,…acelaşi gol, începu să-mi sărute coapsele,

ca şi cum m-ar fi atins prima oară,

lăsând cel puţin…

Fierbântă locul plângerii de jale,

pune-mă-n ape, de asta-ţi este vrerea.

Ţine-mă aproape de rugul urmei tale,

şi-ngroapă-mă sub muntele din vale.

Nu pot să fug, salvează-mi tu căderea!



Oblon stelar mă-nchide-n a ta vină…

nu pot să fug din lagărul visării.

Penumbra ramelor boltite de lumină,

tăiş prin cadrul larg, ca fulgerul îmi sună.

Nu pot să trec prin haosul trădării!



Tăcut mister mi-apasă greu în stare…

Tot mai adun scântei din vreme-n vreme,

din focul stins al celui vechi îndemn...

Sub zări o stare tristă groaznic geme,

răsună-n nopţi fragile de blestem.



Dorinţi, în rit de muguri ne adună

pe urmele lăsate-n bronzul viu,

şi-amar topiţi de sete până-n humă

mai dezgolim un cer pentru pustiu.



Ne prindem în tăceri ca depărtarea,

când plânsul a uitat să ne mai doară.

Nisipul din clepsidră arde zarea...…