site concurs  

Colegiul Naţional "Nichita Stănescu" Ploieşti

vă invită să participaţi la

Concursul Internaţional "Lecţii cu Nichita" -  Ediţia a II-a, martie 2012

Concursul este inspirat de opera poetului Nichita Stănescu. Ediţia de anul acesta se bucură de participarea a 7 şcoli din 6 state europene (Polonia,…

Doamne, limpezeşte-mi ochii,

spală-mi privirea,

aşază-mă cu faţa la chipul tău,

picură-mi lacrima pe rugăciune!

Ascultă-mi căinţa inimii,

plânge-mi suferinţa curată

şi primeşte-mi păcatul în nepăcatul tău

unic şi necuprins!

Iartă-mi neputinţa şi ignoranţa

care s-au născut în mine,

prinde-mi în mâinile tale sufletul

şi-l mângâie cu degetele!

Însoţeşte-mă pe drumul negru,

fă-mi mai uşoară crucea

pe care o să mi-o pună…

frunză galbenă pălită

spaimă și sobor

ca un sunet de arginți

vis înșelător

în ecou de sunet curs

îmbrâncit de-o geană

sub copite de amurg

se deschide rană

se tot pupă cu asfaltul

poate se topește

dar sare din loc în altul

și iar mă uimește.

surugiul străbătând

răvășiri de Rai

se transcede trup de vânt

tropot de mălai.

și din el…

Am găsit la marginea drumului
o harpă.
O aruncase un călător dintr-o maşină.
Am dus-o în a mea casă
să cânt
cântecul timpului pierdut.
Si am tot cântat,
mereu am cântat,
până când...,obosită,
am ciupit mai tare corzile.
S-a dezacordat.
Sunetele nu se mai îmbrăţişau,
să poată dansa sufletul.
Ce să mai fac?
Am sfărâmat-o în mii de cioburi
şi am lăsat-o să zboare
pe drumul vântului.

sunt prea multe odăi colorate

în acest castel

îmi spunea sălbatica zână

trebuie să treci prin toate

să le poți rosti necuprinsul

peste cerneala zidurilor de sticlă

să te scurgi

ca un apus nevăzut

și să muști din fiecare clipă

câte o imagine spânzurată

de vârful colțurilor albe

și prea multe uși

ieșiri sau intrări în același cerc deschis

pe geana udă…

Nu-mi puneţi pe cap fărădelegile

şterse din coroana bătută-n rugină!

Locurile bântuite de stafii de gheaţă

ninse cu…

De vrei sa te cununi,

sa stii, ca nu - i totuna,

tot vantul, ploaia si furtuna

s-ar razvrati

sa curga - n locul meu,

sa scurme pe sub…

scrie-mi în palmă 

firele de ger 

ninsorile acoperă de noi 

ascunde vise-n tânguiri de vânt 

 rămâi 



nu mă striga 

până când eu 

nu voi zdrobi-ntre pleoape ultimul sărut 

și glezna îmi va plânge 

nemurire 



e trist 

și dor de dor adus 

în pragul unui zbor tangențial 

îmi izvorăște pe obraz 

iubire 



mă trec 

cămașă peste timp 

cărare-mi fac din răvășite plete 

pe frunte infinitul îți așez 

a…

Un vis de iarnă în calotă
A ridicat suflarea-n nuc
Şi ne rostind măcar o iotă
Zăpada a năvălit buluc.

Năuc
A-ncremenit şi nucul,
Prin crengi speriate suflă viu
Un vânt ce şi-a uitat muştiucul
Şi trage fum din horn,
Diliu.

Să ştiu
Mi-ar conveni şi mie
Din nea să torc pufos veşmânt
Să te-nvelesc în el, zurlie,
Din nuc să scutur pe pământ

Bulgări de gând ca jucărie
Să te stropească în cuvânt.

de treci îndestulat prin ceaţă

să nu te miri că sunt mai albă

decât tot albul de zăpadă

să nu te miri de-mi curge vremea

 şi valul parcă mă invinge

că într-o zi sub alte geruri

 bătaia clopotelor plănge

pe ţărmuri irosite

 goale

cad umerii mei cocârjiți

de cei ce s-au lăsat pe dânşii

 să treaca munţii-nlănțuiți

să treacă drumurile-ntinse

de arşiţa păgânei lumi

la jug…

Mă îndepărtez

despuiat de frunze

cu urechea surdă la cântecul inimii

unde locuiesc păsările…

scriu pagini de-omăt

cu pași rătăcind nicăieri

caut urme de tot și nimic

îmbrățișând dâre de fum...

sub  umbre de aripi înghețate

îmi adăpostesc privirea

orbită de scânteile altei ierni

când nu  înghețau cuvinte pe buze

și-n inimi nu viscoleau despărțiri...

escaladez dune albe

scormonind după  culori optimiste

ce le-aș fi vrut ascunse

în ochii tai-

nu găsesc  decât oaze

de…

rătăcesc pe cheiuri pustii

în nopţi cu stele de gheaţă

în timpan mi se sparg valurile tăcerii

citesc în nisipul clepsidrei

scrisori în braile

degetele se-nfig adânc în negura timpului

pipăi aerul în cautarea drumului spre cer

sunt un orb rătăcit

paşii mă poartă spre mlaştini

unde ţipătul lişiţelor mă cheamă patetic

străbat păduri seculare

copacii mă simt

întind frânghii spre mine

încă un pas şi moartea cu braţe de lemn

mă…

Nu ştiu dacă am scris vreodată cu mai multă ură şi dezgust!!! Mi-e silă de oameni, mai bine zis de raţiunea cu care au fost înzestraţi! De ce naiba am fost pedepsiţi atît de aspru? Pentru ce??? De ce pe lîngă suflet ni s-a mai dat şi raţiunea? Înţeleg de abia acum că o pocăinţă mai mare pentru păcatele noastre nu putea exista. De la ea- de la raţiune porneşte tot răul ce ne bîntuie sufletul. Gîndim prea mult şi simţim prea puţin. Urăsc cugetul care destramă şi sfîşie tot. De unde vine…

luna încet se dezbracă
în revistele cerului

cineva a abuzat de ea
şi n-a zis nimic

stelele apropiate bârfesc
c-ar fi luat-o razna

cred că vrea să se mărite
cu pământeni curioşi

aș mai sta un timp 

trup să-mi înfășor în albastru 

cuibărită între aripile tale 

ți-aș priponi gleznele de colțul lunii 

prizonier să fii între lumi 

ochii să-mi rătăcesc printre astre 

căutându-te 



prea târziu 

mi-ai dăruit zbor 

și-am uitat să pășesc 

peste umerii…

O lacrimă își curge

drumul săpat de nopți

pe același făgaș

pe același obraz-

prin ceața ei

ochii mei îndrăgostiți

încă te recunosc-

fiecare pas al tău

își teme,

la fel ca atunci,

încercarea.

N-aș vrea să plâng,

dar brațele tale

îmi desenează pe trup

aceeași poveste

de demult,

când din mine

creșteau liane de dor-

nu te-am putut încătușa cu…

îți dau din mine

mușcă

e-ntâia ta dreptate

și nu-ți cad la picioare

am strunele calde

de nu mai pot cânta

o lacrimă de verde grâu

să mă destrami

în aburi de zăpadă polară

și  ridica-mă-voi

în cercuri de tămâie arsă

îți dau din mine

mușcă

e-ntâia ta dreptate

te las acum

mă duc

mă-ntorc să mor idee

s-aud cum păsări…

adaug  otrava în dulcele pas…

a rămas anotimpul închis

pe epava vieţii.

răsucit până la picătura de strigăt,

verbul uită…