Arhitectul Dionise Șincai era cunoscut ca o somitate în domeniu construcțiilor spațiale, cu tentă futuristă, și trecea drept o persoană mai mult decât respectabilă. Probabil că ar fi rămas cu faima aceasta și după moarte dacă n-ar fi căzut, la un moment dat, în patima băuturii, meteahnă pe care nu o dobândești, cum s-ar putea crede, ci o moștenești genetic, dacă ar fi să luăm în considerație ultimile descoperiri ale oamenilor de știință. Puțini însă sunt dispuși să îmbrățișeze…

 Alter ego-ul meu din oglindă

nu încetează nici azi

la răscruce de drumuri

de viață

să mă surprindă,

mai pune câte un junghi de gheață

în spate,

câte o cută

adâncă

în colțul de ochi

străveziu,

mai trece peste obraji

c-o pensulă muiată-n culori

diluate

de griu

desprinse…

Gândul este mai înalt decât cerul

curiozitatea vrea să-l urmeze,

să caute drumul ascuns al înţelegerii,

lumină în oglinda…

În fapt, o cheama  simplu Oana. Era vecină mea de apartament. Poate că nu mi-ar fi atras atenția niciodată, fiind o prezență dintre acelea pe lângă care treci fără să le dai importanță, dacă n-ar fi avut și o calitate, o însușire specifică, constând în modul ei personal de exprimare, constant onomatopeic, acoperind întreg spectrul sonor cunoscut. Mi-a trebuit un an ca să mă obișnuiesc cu interjecțiile ei, apoi încă un an ca să le accept… ca pe o fatalitate. Și când credeam că n-a mai rămas…

 omuleţi verzi (împiedicaţi, neînvăţaţi să meargă!)

se strecuraseră aseară târziu la mine-n pat

şi până să-mi dau seama mă-ntinseră pe-o targă

iar unul se-apucase de tăiat.



priveam de sus (parcă aveam vedenii!)

cum îmi scoteau afară totul şi m-aruncau la lei

cum îmi puneau în locul celor scoase alte drăcovenii

și cum în loc de sânge îmi perfuzau ulei.



într-un sfârşit m-au adunat în fostele tipare

(în cel care…

Ai apărut în viața mea chiar în furtuna sufletului,

Dăruindu-mi de leac liniștea, dragostea adevărată.

De multe ori când mă chinuiam, îți auzeam din cer glasul,   

Te așteptam ca să vii, iar Tu... mă urmăreai la tot pasul.

Mă alinai cu raze de soare,  cu adiere de vânt,

Aveai grijă de…

Prefă-mă, Doamne, în parfum

ca să-i îmbrac amintirile în dor..

să-i pot mângâia bucuria

și eternitatea din priviri.

Coase-mă , Doamne,

între portativele inimii lui

și apoi prinde-mă de buzunarul cămășii

să-i pot șopti gânduri melodioase

când mă va purta prin drumul lui.

Uită-mă , Doamne, în roșul macilor

și dă-i energia din sufletul meu

să-i coloreze viața

atunci când inima…

Iulian Coroiu, la cei douăzeci de ani ai săi, era cunoscut ca un om rău, cum fusese și taică-său, reușind de fiecare dată când ieșea în lume să intre în conflict cu cineva. Cei mai mulți ajunseseră să-l ocolească ostentativ, să treacă pe partea cealaltă a străzii și să-și vadă de viețile lor. Acest lucru începuse să-l enerveze și mai tare, deoarece rămânea cu răul într-însul și se otrăvea singur. O soluție era să schimbe locul ( situație care nu rezolva fondul problemei!), alta, ceva mai…

 să-ți pui viața într-o ecuație

cu o necunoscută

înseamnă să admiți ceva ipotetic

denumit x

în care x-ul este o mulțime de valori necunoscute

de la 0 la infinit

din care alegi o valoare oarecare

și-ncerci să determini toate soluțiile posibile

până ajungi la o relație de egalitate

0=0

(care nu este o soluție!)

dacă înlocuiești x-ul cu altceva

cu Dumnezeu

notat cu a

după ce faci toate calculele…

Mă-ntorc în locul din care am plecat desculţ

totul este atât de frumos

şi părăsit de oameni,

e un sat depopulat, fără…

Septuagenarul Robert Comăniţă, de profesie cibernetician, îşi propuse în dimineaţa aceea caldă de toamnă târzie să nu meargă la institut. Ziua de 14 octombrie avea pentru el o semnificaţie aparte şi i-o dedica în fiecare an fratelui său geamăn, Vladimir, dispărut fără urmă acum treizeci de ani. Deşi autorităţile judiciare clasaseră dosarul încă din start, punând dispariţia pe seama unor „cauze necunoscute”, el îşi continuă propria investigaţie de-a lungul timpului până în acest 14 octombrie…

Cuvintele acelea zgrunțuroase

ieșite ca dintr-un nod încâlcit cu mai multe capete

colcăie neobosite în sicriele astupate cu ceară ale morților

unde miriapode cu mii de picioare își iau prânzul totemic

abc este o cabală pe-o felie de creier

tată un triumf al fiilor sângeroși asupra hoardei

festinul…

într-o lume strânsă de gât a consoanelor

urletul jalnic al lupului zgârie oasele

n-a-nceput încă dansul nupțial al…

Şi întors din moarte

sunt aceeaşi flacără vie

de unde iei lumină,

fiinţa o mântui pe…

Ajunge viaţa prin piaţa mare

din spatele evenimentelor

întinse buluc pe tarabele pline

de hoţii financiare

ce rup buzunarele şi ciopârţesc

câte-o avere

de boli care taie-n carne vie

de-un măcelar…

azi-dimineață m-au năvălit zorile

din toate părțile

m-au smuls dintr-un vis cu lebede negre

ciudat

Natasha plecase să adune lacrimile neîncepute ale nopții

de pe frezii

la răsărit Soarele înota înjunghiat într-o baltă de sânge

mărul din fața geamului se-mbrobodise cu un voal alb orbitor

de mătase

părea o lebădă uriașă care-și lua zborul

îmi dăduseră lacrimile și nu aveam de ce să mă sprijin

simțeam o spaimă nelămurită cum mi se…

Uneori mă las în voia gândului, lipit de vreo imagine diafană, de propria imagine, care nu este a mea sau este, nu mai știu, datată atemporal, din dorința perversă de a păcăli timpul, nu din alte motive, cum mai cred unii, sau fac o escală în inima Londrei, aflată mai jos decât orice inimă, în căutarea bătrânului Shakespeare, despre care englezii, din clasa de mijloc (care sunt cei mai mulți!), n-au auzit încă, să-mi beau ceaiul de la ora cinci cu două ore mai târziu decât la București, și…

Când mi-am pus inima pecete

pe fruntea nopţii de vară,

dragostea

s-a trezit dimineaţa,…

Chipul tău

tremurând în oglinda apei

mi-a rămas întipărit de-atunci pe retină

din când în când

inima aruncă răutăcioasă cu săgeți otrăvite

parcă le și aud înfigâdu-se-n lacrimi

(îți mai amintești cum ne întreceam

la aruncatul cu pietre

cum socoteam care piatră țopăie mai mult

deasupra apei

și cum pierzătorul rămânea întotdeauna dator

cu o jumătate de scoică?)

în urma pietrelor liniștea desenează și acum

cercuri…

Dacă ea hotărâse că putea trăi pe picioarele ei, asta era! N-o putea reține cu forța. Nu exista nicio convenție scrisă între ei, nici chiar una verbală, fiecare rezervându-și libertatea de a proceda cum credea de cuviință. Acum hotărâse că sosise timpul. Va pleca mâine, în zori, nu-i spusese unde, ca să evite, probabil, explicațiile, fiindcă trebuia să fi fost vorba despre un bărbat. Din câte știa nu mai avea pe nimeni în viață, în familie, iar despre altcineva nu auzise. Ce-i drept, nici…

Într-un contur de dragoste

gândul îşi găseşte sălăşul

şi fluturi pe inimă

cu aripi roşii ca…