poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale
Se apropiau sărbătorile de iarnă. Orașul era scăldat în lumini, oamenii mișunau încă pe străzi cuprinși de spiritul crăciunului, tinerii se plimbau agale hârsâindu-și picioarele prin zăpada proaspătă iar ea ședea pe bancă și privea cu nesaț împrumutând fără voie o stare de bine pe care nu și-o putea explica. Își trase mănușile în mâinile înghețate(nici nu băgase de seamă cât de frig se făcuse), se ridică petrecându-și geanta peste umărul drept și se îndreptă grăbită spre centru, acolo unde…
ContinuareAdăugat de carmen huzum la Noiembrie 23, 2011 la 8:38pm — Nu sunt comentarii
Soarele se strivise de crupa norilor sângerând spre capătul zilei în timp ce se prelingea leneș peste marginea zării.Doar creștetul său mai zăbovea pe umerii unui nor vinețiu ce ședea stingher în poala întunecată a înserării.
Dincolo de lumina difuză a lămpii pereții tapetați de umbre mohorâte îi apăsau umerii încovoiati a neputință.Privirea-i era ațintită spre fotoliul gol, acoperit cu pledul din lână roșie, achiziționat cu ceva timp în urmă din târgul artizanilor. Prin fereastra…
Adăugat de carmen huzum la Noiembrie 23, 2011 la 2:37pm — 3 Comentarii
S-au deschis...!
ochi cenusii, lumina arsa,
Fluture Negru cu pasi aurii... .
S-au deschis...!
Porti ferecate de-un blestem milenar...
Ninge cu scrum,
in urma-ti vantul, cerne venin.
Stele...pietre cazatoare din cerul senin... .
S-au deschis...!
Desertul cerseste apa s-o-nnece-n nisip,
Tu lumina s-o cumperi pe-un suflet curat,
...Fluture Negru...transformat... .
S-au…
ContinuareAdăugat de Simona Radu la Noiembrie 23, 2011 la 2:06am — Nu sunt comentarii
ŞI EU PLÂNG, ŞI TU PLÂNGI, ŞI EL PLÂNGE...
În primele zile de independenţă,
nou-născutul îşi plânge protecţia cordonului ombilical;
Copiii plâng cu mofturi pentru a se face prezenţi
şi pentru a-şi ţine autoritari în frâu părinţii neascultători.
Părinţii îşi plâng unele lipsuri
şi lipsa părinţilor...
Şi stelele plâng...
Pe cioturi de cruci fără nume,
îşi plâng durerea oaselor amestecate cu tină
în…
ContinuareAdăugat de Elena Mititelu la Noiembrie 23, 2011 la 12:06am — 2 Comentarii
De-atâtea toamne mă-ntâlnesc cu tine
Ce gânduri am şi ce nevoi m-apasă,
Pun zbor în aripi şi nespus îmi vine
S-adun…
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu la Noiembrie 22, 2011 la 11:30pm — 1 Comentariu
plec.
la răsărit de cuvânt, simt viaţa din mine răsucind stiletul în miezul luminii.
plec fruntea deasupra pragului infinitului,…
ContinuareAdăugat de Anne Marie Bejliu la Noiembrie 22, 2011 la 10:30pm — 3 Comentarii
Vasilica Ilie – RĂSCRUCEA DESTINULUI
În microromanul RĂSCRUCEA DESTINULUI (Ed. PIM, 2011), Vasilica Ilie, pornind de la o întâmplare adevărată, construieşte o dramă iniţiatică, bazată pe viaţa personajului principal, Frusina.
Acţiunea se desfăşoară într-un sat din Bărăgan, în care tradiţiile nu se alteraseră, deşi regimul comunist ateu devalidase credinţa.
Personajul Frusina întruchipează, până la un moment dat, drama unei foste colege de liceau al…
ContinuareAdăugat de Vasilica Ilie la Noiembrie 22, 2011 la 5:28pm — 2 Comentarii
Cum putem regăsi fiorul creativ al celor pentru care timpul şi-a oprit tainicul…
ContinuareAdăugat de Petru Făgăraş la Noiembrie 22, 2011 la 2:00pm — Nu sunt comentarii
http://boema.inforapart.ro/reviste/Boema033.pdf
Adăugat de Anne Marie Bejliu la Noiembrie 21, 2011 la 6:30pm — Nu sunt comentarii
Măicuţă dragă, vine Crăciunul!
Deschide porţile
că-ţi va veni copilul
de acolo unde-i numai dor!
Măicuţă scumpă,
împodobeşte casa
căci mirosul de busuioc si gutuie ,
vreau să-l port cu mine
atunci când sunt departe!
Măicuţă bună,
pregăteşte masa,
unde în jurul acestui altar
ne vom simţi din nou oameni!
O, măicuţa mea,
alungă lacrima
căci va veni…
ContinuareAdăugat de Spiridon Elena la Noiembrie 21, 2011 la 2:30pm — Nu sunt comentarii
...şi gânduri,
lent îşi aruncă
sămânţa.
visez un capăt de fire.
încerc ciobului
îngăduinţa.
iubirea îmi este ascunsă,
în pădurea de foc
şi de jad.
în romb ascuţit
mi-e dorinţa.
mă tai în muchii
şi tac...
tac alergând printre flăcări.
mă arunc în prăpăstii,
destin,
îmi este vrajba nestinsă,
dintre humă
şi cerul…
Adăugat de Anne Marie Bejliu la Noiembrie 21, 2011 la 11:30am — Nu sunt comentarii
lasă-mă să-mi întind braţele, la umbra cuvintelor tale.
mă voi rătăci, ştiu.
primeşte-mi gândul şi gestul rămas în dalta înfiorării,…
Adăugat de Anne Marie Bejliu la Noiembrie 21, 2011 la 7:30am — Nu sunt comentarii
Ai învățat privighetorile să mintă
că n-am trecut niciodată prin cântecul lor
ca un refren
când își odihneau visul în săgeți sparte…
Adăugat de gina zaharia la Noiembrie 20, 2011 la 11:00pm — 1 Comentariu
să nu-mi plângi declaraţii de sinceritate
oricum nu sunt de competenţa mea
şi
de lacrimi au surzit şi…
Adăugat de Calotescu Tudor Gheorghe la Noiembrie 20, 2011 la 9:47pm — 2 Comentarii
Mă rătăcesc pe drumuri neumblate
Şi-mi caut mângâieri în gânduri.
M-aş rătăci pe drumuri însetate
De iubire. Şi, printre rânduri,
Aş poposi pe-alei adevărate…
Şi tot mai caut drumurile line…
Dar simt că mă rătăcesc mai mult
Pe zi ce trece. Ochii mei văd bine:
Numai vremuri grele, cu tumult!
Mi-e tare dor… de liniştea din mine!
Mă rătăcesc şi pe cărări bătute.
Nu mai am nicio încredere.
Pe…
ContinuareAdăugat de Vasilica Ilie la Noiembrie 20, 2011 la 5:02pm — 2 Comentarii
O vorbă binecunoscută spune cam aşa: atunci când ţi se închide sau nu ţi se deschide o uşă, îndrăzneşte şi intră pe-o fereastră. Să nu renunţi şi să îndrăzneşti înseamnă să-ţi păstrezi credinţa şi speranţa, chiar şi atunci când îţi lipseşte curajul şi nu vezi limpede ce şi cum ar fi mai bine să faci. Inaintând şi acţionând, ceaţa se ridică şi dobândeşti claritate. Atitudinea noastră este diferenţa care face excelenţa.
Aceste gânduri mi-au fost inspirate…
Adăugat de Mediatorul cartii la Noiembrie 20, 2011 la 3:00pm — Nu sunt comentarii
...pe ţărmul mâinilor mele,
aş împrumuta dalta pleoapelor
plecate în infinit,
pentru…
Adăugat de Anne Marie Bejliu la Noiembrie 20, 2011 la 12:30am — 1 Comentariu
ţin minte
doar foşnetul spiţelor printre cuvinte şi lumina aceea...
...venită în paşi de bucurie …
ContinuareAdăugat de Anne Marie Bejliu la Noiembrie 19, 2011 la 11:00pm — 1 Comentariu
la ce mai este bună sensibilitatea,
dacă bocancii tot grei sunt şi vin, şi vin, pe drumurile prăfuite ale indiferenţei.
şi calcă,…
ContinuareAdăugat de Anne Marie Bejliu la Noiembrie 19, 2011 la 8:30pm — 1 Comentariu
2025
2024
2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
1999
Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri 8 Îi place
Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare, Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri 7 Îi place
Apa are propria-i inteligență : sapă maluri; hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare
Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri 2 Îi place
Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare
Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde
Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri 5 Îi place
Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare
Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri 5 Îi place
SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri 7 Îi place
Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri 6 Îi place
Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare
Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri 4 Îi place
Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare
Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri 3 Îi place
Iarnã, du-te!…Continuare
Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri 3 Îi place
SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare
© 2025 Created by Petru Făgăraş. Oferit de