LUCIAN BLAGA – REMINISCENȚĂ RENASCENTISTĂ ÎN CULTURA ROMÂNĂ… de Adina Sorohan

[Petru Făgăraş]

LUCIAN BLAGA – REMINISCENȚĂ RENASCENTISTĂ ÎN CULTURA ROMÂNĂ… de Adina Sorohan

 

            Cum putem regăsi fiorul creativ al celor pentru care timpul şi-a oprit tainicul zbor? Ce trebuie să facem pentru a-i aduce în structura noastră spirituală pe cei care ne-au îmbogăţit existenţa, cultura şi imaginea, în fascinanta perioadă de înflorire a spiritualităţii româneşti? Este demn de remarcat travaliul creator al istoricului literar Zenovie Cârlugea, care printr-o deosebită stăruinţă, ne aduce în spaţiul depozitar al energiilor sacre imaginea unei personalităţi complexe a culturii române: filozoful, poetul, dramaturgul, eseistul, diplomatul Lucian Blaga.

Lucrarea, apărută în aprilie, 2011, la Editura Scrisul Românesc, Lucian Blaga – între amintire şi actualitate (interviuri şi reportaje) conturează ideea regăsirii adevăratelor valenţe ale personalităţii complexe a lui Lucian Blaga şi fascinează prin nota de autenticitate a evenimentelor relatate de cei care l-au cunoscut personal. Studiul urmăreşte confesiunile unor mari personalităţi ale culturii române care au trăit în apropierea lui Lucian Blaga: Ovidiu Drimba, Gheorghe Pavelescu, Dimitrie Vatamaniuc, Alexandru Husar, Toma George Maiorescu, Gheorghe Grigurcu, Valer Popa, Coriolan Brad şi monografiază Mărginimea Sibiului, zonă a peregrinărilor blagiene.

Rămâne Lucian Blaga un moment de apogeu al culturii române? Cu siguranţă, da. El însuşi, definit prin structura vizionară, a intuit rolul marcant pe care îl va avea în spaţiul valorilor româneşti: ”poate că sunt o reminiscenţă a Renaşterii. O faţă târzie, compensatoare a Renaşterii de care românii n-au prea avut parte”, îi marturiseşte lui Gheorghe Grigurcu în perioada exilului spiritual în Biblioteca Universitară din Cluj. Ipostaza vitruviană proiectează imaginea unui om complex, un simbol care va dăinui dincolo de limitele temporalităţii telurice.

Preluând funcţiile stilului jurnalistic, structurată sub forma interviurilor şi a reportajelor, lucrarea conferă o notă de autenticitate, de verosimilitate şi  proiectează realitatea existenţială blagiene în prezentul lectorului. Prin opera scriitorului Zenovie Cârlugea avem onoarea de pătrunde în universul autentic blagian, primim o unică şansă de a-l cunoaşte pe Lucian Blaga prin intermediul acelor oameni care au trăit o serie de evenimente alături de el, care i-au auzit glasul, care  i-au descoperit sufletul, care au fost martori oculari la construirea sistemului filosofic blagian.

Lucrarea centrează atenţia lectorului asupra a două dimensiuni ale personalităţii blagiene: homo eruditus, respectiv homo viator. În ipostaza profesorului, a eruditului aflat în faţa catedrei spre a empatiza cu studenţii, spre a-i convinge să pătrundă tainele unui nou sistem filosofic, Lucian Blaga manifestă o gândire divergentă, stimulativă, provocându-i la autocunoaştere şi la studiu aprofundat. O mărturie elocventă în acest sens ne-o oferă profesorul Valer Popa: ”Prima oară l-am văzut pe Blaga, Profesorul, tronând la catedra din amfiteatrul Bogrea>>, de la primul etaj al clădirii universităţii clujene, în cadrul unei şedinţe a seminarului de Filosofia culturii. [...] Cred că acest mod de exprimare, atent la fiecare cuvânt, la fiecare expresie, apoi caracterul sintetic al formulărilor, non multa sed multum, i-a adus, printre studenţi, supranumele de Sfinxul”.

Profesorul Ovidiu Drimba indică exact profunzimea trăirilor blagiene, seriozitatea de care a dat dovadă, exculzând superficialitatea şi comportamentul emfatic: ”Profesorul respingea oratoria facilă, prezumţioasă şi superficială, la cursul său nu făcea nicio concesie de efect>> căutat; că ceea ce citea, cursul său adică, era sobru şi concentrat, era îndelung gândit şi cât se poate de îngrijit formulat, până la ultimele nuanţe ale expresiei”. Argumentul de excepţie îl reprezintă aducerea în prim plan a exemplului unui mare filosof al umanităţii, Immanuel Kant: ”E adevărat că nu improviza, ci întotdeauna îşi citea cursul: la fel făcea şi marele profesor al Universităţii din Königsberg – Immanuel Kant”.

Profesorul Gheorghe Pavelescu, student şi doctorant al lui Lucian Blaga, confirmă stările meditative ale filosofului, chiar şi atunci când se afla în preajma prietenilor: ” Îl însoţeam adesea în aceste plimbări, în care Lucian Blaga îşi purta tăcerile fecunde, ce se închegau în cuvinte şi fraze, când firul tors pe dinăuntrul gândului cerea întruchipare sonoră. Îi cunoşteam bine felul său de a fi şi-i respectam tăcerea. De aceea, ne plimbam uneori timp îndelungat fără să ne spunem niciun cuvânt. Colegii mă ironizau adesea pentru discuţiile noastre fără cuvinte”. Mărturisirea profesorului Gheorghe Pavelescu proiectează imaginea gânditorului Lucian Blaga în realitatea noastră, a celor care trăim în posteritatea sa.

În ipostaza de homo viator îl regăsim pe Lucian Blaga în spaţiul paradisiac al Mărginimii Sibiului, relaxându-se, dar şi descoperind acolo oameni care, aşezaţi în tinda casei, asistau la adevărate cenacluri literare, în care descopereau profunzimea trăirilor poetului. Doctorul Coriolan Brad oferă câteva mărturii în acest sens: ” În 1950, anul când Lucian Blaga vine, invitat, pentru prima dată la Gura Râului, Poetul a petrecut aici momente de reală încântare. [...] Se păstrează o fotografie, înfăţişându-l pe Poet în mijlocul unei adunări pe prispa casei bâtrâneşti, citind din creaţiile sale într-un moment când nu mai putea tipări nicio poezie”.

Arhitectura lucrării, Lucian Blaga – între amintire şi actualitate (interviuri şi reportaje), conturează adevăratele dimensiuni ale personalităţii blagiene, transpune în realitatea imediată un simbol al culturii române şi le oferă posibilitatea, celor care vor să pătrundă în universul existenţial blagian, de a descoperi autenticitatea unor timpuri demult stinse în negura vremurilor. Meritul istoricului literar Zenovie Cârlugea este a acela de a fi un demn intercesor între dimensiunea realităţii blagiene şi prezentul existenţei noastre, un prezent care are nevoie de proeminente modele culturale pentru a nu se transforma în  firavul fir de nisip ce trece prin clepsidra existenţei.

 prf.drd. Adina Sorohan