sufletul meu e ca un bazar

insolit

un loc zgomotos

enigmatic

pe fiecare tarabă scot la vânzare

câte un vis

beau ceai şi mă târgui

mai las din preţ

pentru cei care cumpără

mulţi vin doar să-ntrebe

să-ţi răscolească amintirile

geambaşi…

Mai rupe Doamne lanţurile

din mijlocul angoaselor

înjumătăţeşte din gânduri

dă-le un minus ponoaselor

ce-şi apasă coroana de mărăcini

pe sufletul încărcat.

Spune-i…

 Aseară în timp ce mă pregăteam

să mai mor încă o jumătate de noapte

am văzut prăvălindu-se dintre nori

o stea

(era ca toate stelele care cad… pe moarte)

şi, sigur n-o să mă credeţi, am simţit-o apoi

apucându-se disperată cu mâinile

de inima mea

 dușmanii  se repeziseră la dicţionare

nu se mai întâmplase un asemenea…

„ … Oraşul Beijing are în partea de miazăzi două ziduri de construcţie puternică şi se povesteşte că pe aceste ziduri pot alerga fără nicio piedică 12 călăreţi, atât sunt de late, căci între ziduri au turnat pământ de l-au bătătorit… Noaptea, în oraşul Beijing veghează străji pe ziduri şi pe uliţe, iar ziua străjuiesc în faţa porţilor enuci, care adună taxele de la toţi aceia care intră în oraş, însă de la străini…

Cu ani în urmă mi-am propus, zgândărit când de yin, când de yang, să devin un practicant Zen, sperând să ating acea iluminare supremă (satori), cunoscută doar de Shakyamuni, prin care să mă contopesc definitiv şi ireversibil cu Universul, adică să redevin unul şi acelaşi cu eu-l meu cosmic sau cum zicea Lucian Blaga „…să nu mai văd în preajmă decât cer,/ deasupra cer,/ şi cer sub mine/ şi aprins în valuri de lumină/ să joc/ străfulgerat de-avânturi…

La peste o sută de ani de la moartea scriitorului evreu de limbă germană, originar din Praga, Franz Kafka. Fără să existe o linie clară de demarcaţie între Franz Kafka, cel adevărat, şi Alterego-ul său, K, transpus sub diverse ipostaze în cărţile sale,  acesta rămâne şi astăzi, după atâţia ani, un om contorsionat în propria-i biografie. Mereu nemulţumit, bolnăvicios şi inadaptabil, Franz Kafa lasă impresia unei făpturi depersonalizate, redusă la stadiul de reflex condiţionat, ca un zombi,…

Pe la miezul nopţii, în timp ce frumoasa doamnă Cristiana fixa nemişcată tavanul, reflectând la destinul ingrat al femeii, distinsul domn Anavoreanu, care adormise de cum aşezase capul pe pernă, cu vreo patru ore în urmă, se deşteptă pentru o clipă, somnambulic, şi se urcă, fără vreo altă formalitate, peste dânsa, lăsând instinctul să înfăptuiască restul. „ Doamne, se gândi ea în timp ce încerca să se sincronizeze cu mişcările lui dezordonate, dă-mi, Doamne, putere să nu-l pocnesc şi să…

 „ … Mă trezesc cu mintea umplută de gânduri pentru tine. Portretul tău şi după amiaza intoxicantă ce am petrecut-o ieri împreună mi-au lăsat simţurile ameţite. Dulce, incomparabila Josephine, ce efect ciudat ai asupra inimii mele! Eşti supărată? Te simt eu oare tristă? Eşti îngrijorată?… Sufletul meu suspină cu tristeţe, şi nu va putea exista odihnă pentru iubitul tău, dar încă mai există adunat acolo ceva pentru mine când urmându-mi dorinţele profunde ce mă copleşesc, beau de…

Beatrice Margărit se trezi pe la miezul nopţii incomodată de un corp ciudat care era întins alăturea de dânsa, la marginea patului, şi care scotea nişte zgomote stranii, imposibil de asemănat cu zgomotele obişnuite. Dacă la început se chircise de frică în colţul opus, sperând să fie doar o farsă a minţii, cu timpul descoperi că obiectul semăna mai curând cu o fiinţă de dimensiunea unui copil, ceea ce avu darul s-o mai liniştească. Nu-i era deloc clar cum ajunsese acolo, în patul ei,…

 spre seară îmi pusesem în minte să mor

( peste drum părintele Teodosie  cânta un

Tedeum la orgă )

dar nu aveam pe aproape nicio aripă să zbor

din trupul acesta în care stăteam  răstignit

ca-ntr-o morgă

poştaşu-mi băgase pe sub uşă un morman

de facturi şi scrisori

( probabil greşise adresa căci eu îmi…

În urma destinului

dalta minții stă

ascuțită-n penița de aur.

Îmi împletesc părul în

buchetul de trandafiri galbeni

șatirat cu roșu.

În securea lunii frazele…

 Femeia mi se oprise în gât ca o

fărâmitură de pâine

se strecurase-năuntru-mi pe nebăgate de seamă,

hoţeşte,

mai aveam pripăşit pe-acolo un câine

şi-n balta de lacrimi necurse

un peşte

o simt cum mă înoată de-a lungul

de-a latul

şi cum mi se-mplântă în creier ca un ţăruş

cum îmi bate cu picioarele goale…

Ne-aşezăm uneori pe-un scaun

ce se află în faţa unei mese

în compania cafelei proaspăte

de unde aburii ies afară

pe post de evantai să-i facă vânt

stresului care sufocă suflete.

Nu-i e de-ajuns…