Poeţii. O nouă revoluţie

[Vasilica Ilie]

I-am văzut acolo, în stradă, făcând o nouă revoluţie.
Nu formau o singură grupare, erau împărţiţi pe suflete,
Dar toţi erau pentru acelaşi scop: cuvintele!
Se părea că nu au glas, într-o linişte profundă vorbeau prin semne;
Unii, prin semne obscene, alţii prin îmbrăţişări.
Fiecare avea câte o pancartă atârnată de gât,
Pe care era scris acelaşi epitaf: „Nu tăiaţi copacii, vrem pietre!
Potopul va trece, apocalipsa, la fel, pietrele rămân;
Copacii vor muri în picioare, hârtia o să dispară,
Dar pietrele se vor găsi peste ani. Deci, vrem cât mai multe pietre!

Oameni buni, daţi cu pietre până când va curge sângele din noi!
Vrem coroane din spini, bateţi piroane în mâini şi în picioare!
Răstigniţi-ne pe cruce! Vrem să fim fraţi cu tâlharii, cu hoţii;
Fiecare lovitură va imprima pe piatră durerea noastră în cuvinte,
Însă aveţi grijă să nu ne loviţi în inimă, acolo este izvorul nostru...”

I-am văzut acolo, răstigniţi pe cruce; în loc de braţe, le crescuseră aripi de înger;
În loc de pancarte, aveau agăţate pietre-cuvinte de gât, ca nişte mărgele;
Se pregăteau să plece la ceruri la dreapta mamei-poezii, pentru ca apoi
Să reînvie prin cuvinte rostite, să fie fraţi de cruce, într-o singură simţire: a iubirii!

[Petru Făgăraş]

In jurul gruparilor din strada,roiau poetii vanzand azur,gadindu-se la muze....in simtirea iubirii asteptam...singura iesire este...in CUVANT...cine oare indrazneste sa ridice piatra?...Minunat poem!

[Vasilica Ilie]

Ma bucur daca v-a placut poemul meu! Multumesc, asadar, pentru popas si pentru Cuvintele pe care le-ati asternut in subsolul poemului.O zi buna!

[Vasilica Ilie]

Draga mea, Maria iti multumesc pentru popas si pentru frumosul comentariu pe care l-ai asternut sub poemul meu. O seara minunata si o saptamana cu bucurii! Cu drag, Vali