mamut obosit

[Anne Marie Bejliu]

nu am vrut dar am reuşit să devin...
colecţionarul de fulgere.
le adun în neştire,

în inima ruinei în care mă ascund.

spiralele ascuţite lovesc tâmplele adormite.

mă trezesc în praf, lângă un zid prăbuşit.
arată ca un dinte de mamut obosit să mai trăiască.
e amestecul de iubiri strânse în ele
ca un pumn plin de fetuşi fără prezent.

stau în praful acela uscat şi rece şi aştept.
mă împresoară tăceri. murmurul lor mă tulbură.
sunt gânduri de recuperare
a filelor răspândite inutil
printre mormane de ochi fără irişi.

mă ridic. mi-e foame.
pun pe foc ceaunul plin cu apă.

porumbul fin măcinat îl presar
şi-l las să crească auriu
într-un viitor în care explozia cuvintelor
nu va mai murdări praful în care,
strânse într-un pumn deschis larg,
cad iubirile fără prezent.

cu oasele mamutului obosit,
încerc să reconstruiesc prezentul.
perpetuum mobile fără sens dar...
fulgerele îmi folosesc.
luminează bine.