poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale
m-a încătușat femeia improvizată
oscilez în teoria ei de copil curat
ca o foaie albă de hârtie
sunt propria-mi condamnată
la sare de sărut pe…
Jurnal Poetesa 2 Îi place Baldansăm
sub candelabrul
ce creşte din tavan
ca o ciupercă atomică
trupurile ni se ating
goale
radiate de sunete
visele înfloresc…
Jurnal Bal 4 Îi place
în liniște fugară
mă desprind de coastele timpului
zdrobesc piatra abisului
pentr-o ultimă scară
tăcere și milă
concertul începe
stau…
Jurnal o ultimă scară 4 Îi place SĂ VINĂ PRIMĂVARA!
Să vină primăvara mai curând,
Mi-e sufletul bolnav de nins şi ger
Căci peste tot e cerul - fără…
Jurnal SĂ VINĂ PRIMĂVARA! 3 Îi place ***Îmi îndrept pașii înecați în dor...
Îi îndrept? Mă-ndreaptă ei pe mine,
Căci și-au robit abil judecător
Ce i-a condus prin aspru mărăcine. …
scriu cu cagula pe faţă…
Brâncuşi îşi ciopleşte gândul
peste inima pietrei
în forme de sărut
poarta se deschide
îndrăgostiţii trec
sculptorul moare
se aşează masa tăcerii
pe scaune…
Se-nșiră-n gând zăpezi cu urme ninse de priviri-
Aș vrea să cred că-s poate, toate ale tale,
Dar știu că-s doar ispite lăsate-n amintiri
Din vremea când goneam prin puncte…
dor de primăvară-…
în catedrala cu turnuri gotice
timpul stă pe loc
vâjâitul aripilor de îngeri mă linişteşte
doar ecoul unui suspin
se loveşte
de clopotele amurgului
scântei de…
sicriul meu de sticlă e neîncăpător
își ține duhu-n oasele de cretă
c-o răsuflare smulsă din aripi de Condor
de m-ai opri o clipă
din vraja…
Jurnal sicriul de sticlă 2 Îi place Antiveninîmbracă-te cu mine
de vrei să fii kamikaze
sunt toxic, exploziv
pentru tine sunt acid sulfuric
sărutul îţi sfârâie pe buze
ca un tăciune aprins
ai…
Jurnal Antivenin 2 Îi place atingere de piatră
frunză galbenă pălită
spaimă și sobor
ca un sunet de arginți
vis înșelător
în ecou de sunet curs
îmbrâncit de-o geană
sub…
Jurnal atingere de piatră 2 Îi place Castelul iluziilor
sunt prea multe odăi colorate
în acest castel
îmi spunea sălbatica zână
trebuie să treci prin toate
să le poți rosti…
Jurnal Castelul iluziilor 3 Îi place Din visUn vis de iarnă în calotă
A ridicat suflarea-n nuc
Şi ne rostind măcar o iotă
Zăpada a năvălit buluc.
Năuc
A-ncremenit şi nucul,
Prin crengi speriate suflă viu
Un…
de treci îndestulat prin ceaţă
să nu te miri că sunt mai albă
decât tot albul de zăpadă
să nu te miri de-mi curge vremea
şi valul parcă mă…
Jurnal la jug de ardere albastră 3 Îi place În sufletul meu latră un câine de ghipsrătăcesc pe cheiuri pustii
în nopţi cu stele de gheaţă
în timpan mi se sparg valurile tăcerii
citesc în nisipul clepsidrei
scrisori în braile
degetele se-nfig adânc în negura…
atâta noblețe
în ochi de-atâta plâns răstigniți
atâta inimă
în podul palmei stângi
și…
a rămas anotimpul închis…
îți dau din mine
mușcă
e-ntâia ta dreptate
și nu-ți cad la picioare
am strunele calde
de nu mai pot cânta
o lacrimă de…
Jurnal în zbucium mai ușor 2 Îi place Poveste...O lacrimă își curge
drumul săpat de nopți
pe același făgaș
pe același obraz-
prin ceața ei
ochii mei îndrăgostiți
încă te recunosc-
fiecare pas al…
Jurnal Poveste... 3 Îi placeÎncepută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri 8 Îi place
Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare, Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri 7 Îi place
Apa are propria-i inteligență : sapă maluri; hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare
Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri 2 Îi place
Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare
Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde
Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri 5 Îi place
Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare
Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri 5 Îi place
SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri 7 Îi place
Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri 6 Îi place
Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare
Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri 4 Îi place
Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare
Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri 3 Îi place
Iarnã, du-te!…Continuare
Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri 3 Îi place
SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare
© 2024 Created by Petru Făgăraş. Oferit de