TRANSFUZIA

[Irina Lucia Mihalca]

         TRANSFUZIA

 

- Dacă simţi un minus plusul este la mine!

Timpul îşi cere echilibrul şi netezirea drumului,

Pe lângă lumea noastră mai există una

sunt locuri doar pe unde poţi trece dincolo...

(Timpul nu mai are răbdare!)

- Ne încâlcim, ne ameţim tot mai mult într-o pânză,

în pânza timpului dulce-amar...

 

- O gutuie e lumina din fereastra timpului!

Din asta suntem făcuţi,

din suferinţă şi chin îngemănate

cu plăcerea de a avea ceva,

de a simţi altfel, mereu noi, mereu alţii,

noi emoţii, regenerare nu stagnare,

Urcăm, ne uşurăm consumându-ne!

 

S-a rupt vreun fir? Poate nu, altfel nu mai scriai,

Ne complicăm când totul e simplu...

 

Prea obosit să mai strigi,

frunzele ţi-au ieşit din orbite,

sângele s-a făcut ţărână şi tot nu ai uitat-o,

ai căutat-o sărutându-i disperarea,

ai alintat-o în recea moarte, dar nu ai uitat-o,

aşteptai ochii ei plutind de dincolo de timp

şi iată, vezi copacii ce au îmbrăţişat-o odată cu tine,

singuri şi galbeni, nocturni şi nebuni,

cum era zâmbetul ei.

 

Când prin transfuzie în sângele venelor

ţi-a intrat noua sevă s-a născut

un curs armonios în delta sângelui tău

 

Când seva ţi s-a strecurat în corp,

în noul corp necunoscut, asemeni florii hoya

ce se deschide într-un anume timp,

într-un anume loc, în taină

înfloreşte-n inima ta o neştiută frumuseţe,

o negustata lacrimă...

 

În delirul mecanicii inimii

acul indicator al orelor ceasornicului inimii

îţi străpunge pielea într-un singur sens

 

Din trupul rănit, în locul neştiut

printre atâtea perfuzii urcă seva vieţii

pentru a încălzi acele locuri neinsorite,

pentru a-ţi înroşi hartă neterminata

 

Din inimă în inimă picăturile de sânge donate

sunt petalele macilor purtate de vânt, de vântul speranţei...

 

 

[Irina Lucia Mihalca]

Ciudat sau nu si eu ma intreb cum ne derulam clipele prin faliile timpului. Si inca din primele ore ni se deruleaza pe firul nostru fiecare matanie. Cred ca imediat langa lumea noastra migram in vis in alta lume... stiu ele se continuua nelimitat prin fine demarcatii. Vom fi altii si totusi aceeiasi prin Lumina din noi, cu mici franturi, scantei sau umbre ce persista. importanta ramane iubirea.

Multumesc mult pentru adancirea in seva poemului.

Cu drag, va imbratisez, Irina Lucia