resturi

[Anne Marie Bejliu]

imagine preluată de pe google

fortul culorilor a fost dărâmat.
printre linii şi arcuri calcă atent corbii.
smulg pământului rădăcini.

pietrele cenuşii redevin preţioase.
pentru ultima dată păcălesc păsările.
fură vibraţia apelor adâncului.

pânza freatică,
atât de aproape de tălpile oamenilor,
lasă fisuri în fundaţiile slăbite de urât.

fraze fără noimă
îşi etalează goliciunea sub ploile acide.

musteşte pământul de slăbiciuni.

pasiuni fără cântec înmuguresc
pe ramurile unui copac aproape uscat.
lângă el, al doilea trunchi răneşte cerul.

spini, vrajbă şi ură înlocuiesc zilnic verdele.

tac într-un val de umbre agitate.
singurătatea mă împresoară tandru.
iubesc mângâierile ei şi asprimea.
îi las într-un inel de copac vârstele trecutului.
ridic frunzele veştede din cupa trăirilor.

stânga pulsează dureros.
dreapta adoarme
odată cu literele unui alfabet al morţii în picioare,
între zâmbetul inimii
şi spatele întors din mersul vieţii pe gheaţă.