Recenzie realizată de Bianca Marcovici ( Israel)

[valentina becart]

Volumul  “Două lacrimi de cer” , semnat de Valentina Becart

                               Bianca Marcovici * Haifa-Israel

                                                                                   ( USR- filiala Iaşi )

                    Poeta Valentina Becart, născută în anul 1961 în jud. Iaşi şi-a făcut simţită prezenţa în spaţiul poetic ( relativ târziu) în perioada matură a existenţei. După propria-i mărturisire – încercările de versificare încep în jurul vârstei de 9 ani. În perioada liceului a strâns câteva poezii într-un jurnal care s-a pierdut în negura timpului. Iat-o revenind cu energii, acumulări noi – după o lungă absenţă. În decurs de 6 ani a citit intens, s-a familiarizat cu noile orientări, stiluri din spaţiul cuvântului scris... reuşind să editeze volumele:

                Fata sihastra, ed. Timpul, Iaşi, 2005 ; Clipe arse, ed. Timpul,  Iaşi, 2006 ;Două lacrimi de cer, ed. ALFA, Iaşi, 2007 ; Antologie de poezie şi comentarii becartiene ( 35 de poeţi), ed. Paneurop, Iaşi, 2008 ; Undeva, un poet..., ed.  ArhipArt, Sibiu, 2010; Pe muchia instabilă dintre existenţă şi neant, ed. Stef, Iaşi, 2011. De asemenea, a îmbrăţişat poezia colegilor ( mânuitori ai condeiului) şi cu dăruire ( dar nu fără sacrificiu...)a adus în lumina tiparului antologiile:

                  Antologie de poezie ( 55 de poeţi contemporani), ed. ArhipArt, Sibiu, 2010 ; Antologia de proză „Declin”, ed. ArhipArt, Sibiu, 2010. În prezent are în lucru o altă antologie:  „101 de poeţi contemporani” şi romanul „Viaţă furată”. În această perioadă scrierile Valentinei Becart apar pe diferite site-uri şi în diverse publicaţii din care amintim doar câteva; revista ” Moldova Literară” ( fondată de Liga scriitorilor filiala Iaşi-Moldova) ( unde activează ca redactor ) ; revista „Poezia” apărută sub egida USR, Iaşi ; revista „Vatra-veche” ( Tg. Mureş) ; revista „Singur” ( Târgovişte) ; revista „Nou Horizont”, Valencia, Spania. etc...  În anul 2011 primeşte Diploma de Excelenţă (la Gala Premiilor de Excelenţă), secţiunea: pesonalitatea culturală a anului. ( 23 ianuarie 2011, Iaşi). Volumul „Două lacrimi de cer”, ed. Alfa, Iaşi, 2007, ( la care fac referire) cuprinde poeme de o largă varietate, acestea purtând amprenta modernităţii şi nu numai... întâlnim în paginile acestei cărţi ( destul de voluminoase) un univers liric specific clasicilor literaturii române.

               „Abisurile sufleteşti, descoperite la vreme de o critică atentă, în poezia feministă a unei Magda Isanos, Maria Banuş şi Ileana Mălăncioiu, dar nu numai, sunt repere definitorii şi în volumul supus aici „analizei”. Arderile de „tot” se regăsesc ca un litemotiv în unele poeme de dragoste visată, dar şi în accentele unei senzualităţi fruste.” (Prof. Mitriţă Creţu ( Mitridate)... ).

                „Acolo unde timpul îşi află hotarul” poeta vrea să ridice o „biserică albă” unde să poată murmura o rugăciune şi cine ştie... „poate o stea se va aprinde // pe bolta întunecată // unde adevărul tăinuit  // pare mai însetat de „sânge cald”  // cu fiecare răsărit”. ( Acolo unde timpul îşi află hotarul).

             Eul liric este vizibil marcat de curgerea timpului... fiind trecut prin „focul” mistuitor al întrebărilor fără de sfârşit. Liberă şi nestăvilită în drumul spre căutarea frumosului – conştiinţa-i creatoare face câte un popas la „ore de cumpănă” şi trece prin filtrul trăirilor hipersensibile întregul „arsenal” al realităţii înconjurătoare ... Dar nu se mulţumeşte cu atât!  Spaţiul metafizic   pare a fi locul cu disponibilităţi multiple pentru spiritu-i reflexiv şi profund... spirit care pătrunde în invizibil cu încredere şi tenacitate... provăcând misterul. Un moment dintr-o zi caniculară de vară este redat printr-un limbaj limpede, clar, însufleţit de prospeţimea gândului către cea aşteptată.

                „razele soarelui îşi caută  // strălucirea // în paharul tău. // Mi-e    atât  de sete! // Ars de dorinţă – beau până la fund – // ultimul strop... fără tine!”                                                  ( Băutura ta preferată – nectar).

Stăpână pe mijloacele de expresie, mişcându-se cu dezinvoltură printre răsărituri  şi apusuri, trăirile poetei  trec de la starea de linişte, calm aparent... la starea de angoasă, măcinare lăuntrică, nelinişte, înfrângere , singurătare apăsătoare... acestea căpătând valenţe grave, profunde  - străbătute de intensitatea fiorului liric.

                           „ Vai ,mie!, //  cerşesc azur // şi mistuit de sete, // muşc brazda caldă... pe ţărmul unde iele – // în seva mea se scaldă!”//  „ O, sfânt giuvaier //  ţi-e ruga în zadar... // şi-azurul stins, // în ochi viclean de cer” ( Cerşesc azur). Din „culorile luminii” într-un elan al naivităţii şi încrederii în orizonturi ondulatorii... împleteşte versuri suave, luminoase pentru a fi „Cu un pas mai aproape de cer”. Această stare de beatitudine nu durează – este ca un fulger ce despică întunericul în două. Viaţa (afirmă poeta) este „drum în lumină bătătărit de talpa aspră a suferinţei.  // Cuvântul răsună în spaţiu // ce rămâne la fel de abstract. // Aleargă, aleargă! // Nu te opri... între viaţă şi moarte.//  Izvoarele vor duce mai departe // taina începutului.” ( Cuvântul răsună în spaţiu).  Întâlnim în unele poezii cuprinse în acest volum  o anumită simplificare şi naivitate căutate...  Prozaismul voit , versul abrupt nu ştirbesc cu nimic din lirismul încărcat de emoţie , din valoarea poetică.

                     „Şi totuşi, cum arată „gloria”? // „Nu ştii!” // mi s-a părut că-mi şopteşte la ureche /  ceva... //  venit ca dintr-un vis.//

„Ascultă cu atenţie!”//  Mai întâi şi se va arăta sub forma unui chip...//

Scăldat într-o lumină pură, binevoitoare. // Ochii vor fi numai zâmbete, ascunzând cu grijă // Marea Trădare” ( Clipa de glorie).

Poezia este o stare, o flacără ce izbucneşte din adâncurile sufleteşti, nu cunoaşte reguli... revărsându-se în albia imaginarului fără oprelişti... Poetul intervine, îngrădeşte, îndiguieşte doar atât cât expresia poetică să capete limpezime şi profunzime.

            Poeta Valentina Becart, neobosită căutătoare de expresii inedite... contemplă în zilele însorite „zorii scăldându-se ca pruncii  // în lacrimi de fericire; Alte expresii ca; „pe buzele tale aprinse surâde abisul”; „ de sângele uitării zace-acum pătată” ; „rogojină împletită din doine strămoşeşti” ; „toamnă bănuţi de aur pentru clipe de nostalgie” ; „viaţa-mi sângera peste tot”.... produc reverberaţii cu ecouri lăuntrice tentaculare.

Însetate de transcendent, versurile caută liniile verticale în speranţa evadării din spaţuil strâmt, limitat al vieţii. Timpul este un adevărat „călău” ce urmăreşte tăcut fiecare pas al poetei.

              „Mi-am cioplit propriu-mi chip // pe inimi de vânt // pe strigăt de lună // pe izvoare fără hodină... // cum să-l mai adun // într-un „umn de nisip”?!... şi concluzionează fără a cădea în patetism lamentabil: „Zadarnică trudă // să-ţi făureşti un chip // pe retina timpului // pe zborul clipelor // şi sfâşietoarea rugă... a nenăscutului.” ( Sfâşietoarea rugă a nenăscutului).

                   Devorată de iluzie şi destrămare -  poeta îşi condensează trăirile în  nenumărate titluri de poezii care-i  nuanţează neliniştea spirutuală ,  nelinişte cu reverberaţii semantice, estetice în spaţiul poetic. Iată câteva: „Zidit de viu în temniţa tăcerii” ; „Înfăşurată în toamne şi amurguri” ; „Înşelătoarea pâine a zeilor” ; „Iubirea-n pietre zăvorâtă” ; „Marele strigăt”; „bezna m-a cuprins cu braţele-amândouă”; „o coasă a trecut ca un gând”; „pe crucea destinului”; „şi mai căzu un cuvânt tremurat”... acestea fiind câteva din cele 239 de poeme cuprinse în volumul „Două lacrimi de cer”. Iubirea, tristeţea, resemnarea, zborul, visul, dorul , viaţa răsărind „timid” dintre ruine... toate şi-au făcut loc în versurile poetei  Valentina Becart a cărei lirică este străbătură de mari frământări şi sfâşieri interioare ce duc  în final... la o adevărată confesiune existenţială. Poetă complexă -  cu un spirit ascuţit  în ce priveşte conştientizarea vieţii  -  cu toată  multitudinea aspectelor ei coloristice – transcrie într-un ton grav latura perisabilă a existenţei...  supăsă degradării... Şi cum altfel ne-o putem imagina decât trecând de la o stare la alta: uneori pasională, tandră, melancolică ... şi nu peste mult timp aflată  în cealaltă extremă:  revoltată, dezamăgită... purtând povara „necunoscutului” ca pe o rană  mereu sângerândă... sufletul fiindu-i înfăşurat într-un straniu sentiment al „iernilor timpurii” cu vânturi polare... Pendulând între revoltă şi reverie reuşeşte să asculte ecoul „marilor chemări” ce vibrează în structura sensibilă şi rafinată a trăirilor sale  poetice , trăiri regăsite în stihuri expresive încărcate de semnificaţii .

                        „să curăţăm pământul de ruine... // şi să’nălţăm altare //  de „rugăciune pline”. // În fiecare clipă trecătoare // să’nnobilăm al vremilor noroi. // În pulberi să aprindem stele, // şi-n fiecare zi // slăvi-vom dimineţi, // scăldate-n auritul soare”. ( Să’nălţăm altare).

               Titlul volumului “Două lacrimi de cer” ( adevărată metaforă)… deschide căi spre inima cititorului  care poate descoperi  aici ( în volum) poezii cu  o paletă variată de  stări având o încărcătură emoţională  vulcanică, incandescent ă…

                 Vă invit la lecturare  şi delectare  spirituală!

[valentina becart]

Doamna Mariana,

multumesc!

unii se hotărâsc greu... dar va fi bine!

cele mai frumoase gânduri,

valentina