O iarnă tristă

[Vasilica Ilie]

Toată noaptea a nins. Dimineaţă, la fel. Mi-am dorit să vină iarna să merg pe ninsoare, să simt fulgii pe faţă, să mi se topească pe buze ca o sărutare, să inot în zăpada albă, imaculată. "A venit în sfârşit" îmi zic în gând, pentru că de la un timp, anotimpurile nu mai sunt cum au fost odată iar iarna se "desfaşoară" spre sfârşitul lunii ianuarie sau februarie, de multe ori şi în martie, când trebuie să înceapă anotimpul primăvara.

În drum spre serviciu m-am gândit la iernile copilăriei şi tinereţii mele, ierni bogate în zăpadă, cu troiene mari şi nimeni nu auzise de codul galben, portocaliu sau roşu. Lumea ieşea să facă pârtii în curte sau pe stradă, să cureţe zăpada din faţa porţii. Copiii construiau oameni de zăpadă sau ieşeau pe derdeluş…ce chiote de bucurie se auzeau! Îmi aduc aminte când părinţii mei mi-au povestit de iarna din 1954 când nu au putut ieşi din casă fiindcă troienele erau cât casa. Atunci, oamenii s-au ajutat între ei, au dat zăpada zi şi noapte, fără a precupeţi vreunul. La oraş, militarii au cărat apă şi alimente pentru familiile înzăpezite, toată lumea a fost unită pentru a descongestiona zonele importante şi mai ales, străzile.

Îmi iau o pauză de fructe pe la ora zece şi mă uit pe fereastră cum ninge, viscolind. În parcul de vis-à-vis , pomii şi aleile sunt pline de zăpadă iar pe patinoar, doar câţiva tineri. Pe alei, altă dată vedeai îndrăgostiţi ieşiţi la plimbare, ţinându-se de mână, acum, doar câţiva trecători care traversează parcul grabiţi, care încotro. Oamenii nu mai au timp de romantism, sunt preocupaţi de ziua de mâine şi apoi, de o săptămână şi ceva, seara, se strâng în Piaţa Universităţii unde protestază împotriva guvernului şi al preşedintelui. Nimeni dintre cei aleşi nu-i bagă în seamă. Doar partidele care sunt în opoziţie îşi fac planuri, socoteli; dacă vor fi alegeri anticipate, trag speranţa că oamenii îi vor alege, că vor veni la putere. Seara, la televizor, şefii lor apar pe micul ecran să-şi exprime solidaritatea cu demonstranţii. Ei nu se gândesc că oamenii s-au săturat de toată clasa politică, de toată mascarada pe care o flutură pe la televiziuni, de promisiuni, minciuni, hoţii, de douăzeci şi doi de ani încoace?! Ei sunt cei care au distrus industria, agricultura, turismul, învăţământul, cultura, tot! Cum o să-i mai aleagă oamenii ? Dureros este că nu există un partid nou, care să aibă în frunte un conducător cinstit, care să ştie să gospodărească ţara, să nu îl intereseze propriul buzunar ci doleanţele omului de rând, acela care vrea să trăiască decent, într-o ţară unde să fie locuri de muncă şi adevărată democraţie; să nu mai fie minţiţi şi batjocoriţi. Mi-e teamă că totul o să se transforme în anarhie, la fel ca la revoluţia din 1989 şi o să profite tot cei care au dus ţara la sărăcie.

Privesc cerul. Este gri. Mi se pare o iarnă tristă deşi afară ninge şi îmi place dar nu mă pot bucura de frumuseţea fulgilor de nea. Altădată, în pauzele mele de la birou, ascultam muzică de pe youtube. Acum nu am niciun chef, parcă îmi ninge şi mie din suflet, cu tristeţi.