mi-e greu să mai izbesc

[Anne Marie Bejliu]

...printre zăpezi doar pumnul,
plin de seminţe albe-
velinţe de-ntrebări,
când fruntea-şi creşte bolta
prin miezul fin de stele
şi-n mine cresc abrupte
trecutele dorinţe,
de-a mă întoarce-n taina
unui prezent stingher.

iar mă-nveleşte cornul...

din el,
mai strig odată
singurătăţii umbrei,
să-mi vină-n arc de vreme
la braţ, într-o plimbare
alene către poartă...

din noi,
ţâşni-vor versuri.
actor nepriceput,
doar timpul să recite
cu glasu-i de secunde,
trăiri, iluzii, viaţa,
izvor topit în mori.

şi vântul mă dezbină...
mi-aduce întrupare,
iubirii prea trăite...
...nu pe pământ...
prin cer.

dincolo de el doare
şi frigul, mântuirea.

doar am uitat o cifră
a unui cuib de nori,
în care două aripi,
o flacără, scânteia... 
...alintă...

o cruce îşi ia forma
de unu stins în doi...