Lupta

[necsoi stelian]

Lupta

Spre-a muntelui albă frunte
trece-n șir cârdul de ciute
lăsând mult în urma lor
codrul fremătând ușor

În față, falnic pășește
purtând coroana regește
cel mai mândru dintre cerbi
pierzându-și urma-ntre ierbi

Cerbii tineri, fără pui,
toți pășesc în urma lui
și-s atenți în jurul lor
la atacul lupilor

Ciutele sunt încordate,
privesc în jur speriate,
căci de-odată-ntr-un tufiș
doi ochi privesc pe furiș.

cu urechile ciulite,
către crestele albite
au pornit fulgerător
făcând larmă-n jurul lor.

dar un pui mai mărunțel,
pricăjit, ca vai de el,
a rămas singur în urmă,
fiind rătăcit de turmă.

din tufiș, lacomă-apare
fiara-aceea-ngrozitoare,
pregătită să-l sfâșie,
puiului de hac să-i vie.

îngrozit, a-ncremenit,
locului e pironit,
parcă e stană de piatră,
el,sfârșitul și-l așteaptă

insă fără știre-apare
săltat în două picioare,
falnic și-amenințător
chiar regele cerbilor

Luptă crâncenă porniră
se mușcară, se loviră,
colții se înfig în carne,
lupul prins e între coarne.

Codrul este îngrozit,
și de spaimă - amuțit
lupta e-nspăimântătoare...
după brazi, soarele-apare.

În final, fără succes,
lupu-n codru a purces
șchiopătând de un picior,
suferind îngrozitor

cerbul e rănit, dar demn,
puiului îi face semn
să pornească fără teamă
către mama care-l cheamă.