Levitații

[Aurel Conțu]

m-am speriat cumplit în dimineaţa aceea

spintecată de triluri şi bâzâit de albină

când am deschis robinetul din baie

şi a ţâşnit bolborosind dinăuntru-i

un şuvoi de lumină

 

m-am spălat pe faţă cu scursura aceea

lăptoasă care curgea în chiuvetă

era rece de-mi lăcrimau ochii

şi se lipea cu asprime de pleoape

ca praful de cretă

 

 

femeia din baie care-mi cântase la flaut

din Mozart şi Bizet toată sara

se scălda râzând în lumina din cadă

şi părea o statuie cioplită în marmură

de Carrara

 

 

am ieşit, Doamne, îngrozit şi confuz

din casa aceea bântuită

în grădină

dar, vai, nu mai puteam merge pe

tălpi şi pe vârfuri - ca altădată –

devenisem lumină