IUBIREA-ALB ANTIMIS de Maria M.Cassian

[Petru Făgăraş]

Iubirea-alb antimis de Maria M.Cassian

Eon acoperă luna cu aripi de umbră,
Dar sufletul meu îţi întinde
Alb antimis cu mireasmă de mir.
Lumină, dansează asupră-ne,
Ca să se vadă strălucind faţa Creatorului!
Palmele se unesc, ochii se deschid într-o lume
În care defilează răsărituri.
Te străbat fulgere, iar lucirile lor se răsfrâng în mine.
Dincolo de apele întunericului se vede profilul lui Charon
Şi două smaralde cu luciri de venin,
Pietre false pe taraba bijutierului farsor.
Piano, pianissimo...natura prinde ritmul inimilor noastre:
În piept să-ţi rămână adierea amintirii,
Argintiul lunii să te înrobească.
În umbra catifelată a ochilor mei.
Cerul va ninge zăpadă albastră
Aşa cum am visat văzându-te...
Aflaţi că nu s-a schimbat chiar nimic
În castelul sentimentului- rege.
Priviţi-i pe îndrăgostiţi,
Aurele lor incandescente,
Sclipind frământate de valuri...
Înfiorate, chiar umbrele lor primesc
Atingerea satinată a luminii.
Clipele cad în clepsidre mai lent,
Dantele de raze în urmă lăsând...
Astfel trec dând la o parte
Perdeaua fluidă a timpului meu,
Suspendată de Calea Lactee,
În punctul stabil numit Libra.
Nici un regret nu-mi zgârâie pleoapa.
Îmi place să ştiu că iubirea curată
Are tot rochie albă şi aripi de înger.
Vă spun aşadar: visaţi liniştiţi,
Toate au fost foarte bine-ncifrate
Pe o pisanie în inima lumii,
Dincolo de ecou şi contururi.
Nu întreba, viseaza cu ochii închişi
Iubirea curată-alb antimis.
Se rotesc voalurile mătăsoase
Când vântul îi răvăşeşte părul
Împodobit cu cristale de gheaţă.
Ca să o poţi vedea
Trebuie sa fii îndrăgostit,
Să te strecori,nevăzut, la ceas de taină,
Înţepenind sub umbre şi lumini,
Când trupurile repetă ritualul oniric.
Priveşte, scufundă-te în alburi :
parcă dansează sub razele lunii,
Iarna , Lumina, Iubirea,
Visez că am braţe reci, de zăpadă,
Pletele mi se unduiesc sub palmele vântului
Risipind până la marginea pădurii
Clinchete subţiri de clopoţei.
Podoabele cu diamante mici mă ating,
În mişcări li se simte vibraţia...
Văd prin stratul gros de zăpadă
Vieţi efemere, trupuri de ceară.
Îmi plimb palmele peste troiene,
Aşez mai bine învelişurile pufoase...
Îmbrăţişez copacii şi îi învelesc
Cu dantele de promoroacă.
Oglinzile pădurii îmi fură chipul
Şi mă scufund în apele lor îngheţate.
Hore de îngeri apar şi dispar în lumina din Paradis:
Psalmodiază sintonic, Dominus, solemn şi uşor,
Şi un imens iris de lazurit îşi află pupila
În crucea neagră a bisericii vechi.
Numai acum poţi uşor descifra, ca în vis,
Semne- aramaice scrise cu raze nestinse:
Transcende Iubirea curată- alb antimis...