Şi mama mi-a spus doar...

[Anne Marie Bejliu]

Şi mama mi-a spus doar:
Să-mi cos buzunarele!
Eu n-am ascultat 
Şi-am fugit să mă joc.
Acum vreau dar nu-i timp de popas
Prin gaura lui văd cum anii
În grabă se duc
Cum durerea pătrunde 
Afundându-se tainic
Cum viaţa-şi croieşte 
Anevoios cărarea prin firele smulse

Şi mama mi-a spus doar: 
Să-mi croiesc petic alb!
Pentru haina de suflet 
Şi n-am ascultat.
Acum caut nebună prin târg 
Să găsesc o bucată de cer s-o vopsesc. 
În zadar.
Cerul e tulbure, norii sunt grei 
Şi-acum ştiu:buzunarul se rupe mereu 
În fâşii. Curcubeul stă invers,
S-a rupt. S-a stricat. 
Lipseşte fâşia de alb...

Şi mama îmi spune mereu 
Să îmi cos la intrare cuvântul, 
Să-l tivesc pas cu pas, să-l îndrept, 
Întăresc, dăruiesc mai curat
Într-un ritm de vals, chiar uşor romanţat. 
O ascult.Îl rostesc şi-l privesc. 
O fi bine sau rău, nu mai ştiu!
Ar fi timpul să las la o parte tăcerea.
Să-i dau viaţă acum.
Mă opreşte durerea. Îmi alege alt drum. 
Îl ard şi-l fac scrum.

2006