Faţă în faţă (capitol de roman)

[Vasilica Ilie]

După ce strânseseră  masa şi Daniel plecă, Rodica aduse o pungă  cu daruri pentru Stela.

-      Vă mulţumesc, nu trebuia să vă deranjaţi!

Deschise punga şi, ca un copil, începu să le înşire pe masă. Ina îi adusese în primul rând cutii cu dulciuri fine şi ciocolată. Ştia de la prietena ei că la ţară chiar dacă se găsesc, Stela nu îşi cumpără decât bomboane -dropsuri-, eugenia şi biscuiţi.

Apoi, scoase un pacheţel uşor şi îl desfăcu. Înăuntru era o pijama pufoasă,  groasă, pentru iarnă şi o basma din mătase naturală, în culori vii.

-      O, doamne, ce frumoase sunt! Chiar nu aveam pijamale aşa frumoase pentru iarnă

iar baticul o să mi-l pun când merg în sat la cumpărături, să fiu elegantă.

-      Mă bucur că îţi plac! Eram îngrijorată fiindcă nu îţi cunoşteam gusturile.

La sfârşit, Stela scoase pe masă un borcan cu miere, o pungă cu orez, una cu zahăr, un litru de ulei, câteva conserve de peşte şi o pungă de o jumătate de kilogram de cafea Jacobs.

-      Vai, doamna Ina,  ce v-aţi mai deranjat! Parcă aţi ştiut că îmi trebuiesc toate

acestea!

-      Păi, ştiu de la părinţii mei, când merg la ţară şi le duc câte ceva, se bucură enorm!

Mierea este de la ei, au stupi. M-am gândit să vă aduc la amândouă; este naturală şi sănătoasă!

-      Ce bine v-aţi gândit! Când sunt răcită şi tuşesc îmi mai fac ceaiuri cu ceapă, coji

de nuci, flori de tei şi trebuie îndulcit cu miere. Este un tratament foarte bun pentru tuse, îl ştiu de la bunica.

- Atunci, mă bucur că am adus ce trebuie! Te rog încă odată să nu mă mai apelezi la persoana a doua plural. Spune-mi simplu: Ina!

- Bine, Ina! Eu am o propunere! Cât vei sta la ţară, noaptea, dormi la mine! Am o cameră în plus. Cu Rodica nu poţi dormi chiar dacă patul este lat, noaptea este cald, suntem în luna lui cuptor!

- Stela are dreptate, draga mea! zise  Rodica. Ea are condiţii mai bune de locuit!

- Dragele mele, prima noapte voi sta aici. Vreau s-o petrec cu prietena mea. Avem multe de povestit!

- Bine, atunci eu o să plec. Vă aştept la cină, la mine, pe la ora 6, seara.

După ce Stela plecă, Ina se aşeză pe scaun, vis-a-vis de Rodica, îi luă amândouă mâinile în mâinile ei şi-i spuse:

-      Sunt fericită că sunt cu tine. Aş vrea ca şi tu să te simţi bine în prezenţa mea cât

voi sta aici. Nu ştiu cum să fac să fie bine. De aceea am refuzat să merg la Stela, în prima noapte.

Rodicăi i se umeziră ochii. Simţi o imensă stare de bine şi nu ştia cum să se manifeste. Îi venea să plângă de fericire. Prezenţa prietenei sale îi dădea o putere imensă, simţea că ar putea să se ridice în picioare şi să o îmbrăţiseze. Făcu o sforţare cu mintea, se încordă, dar picioarele nu răspunseră de niciun fel. Renunţă. Închise ochii şi lacrimile începură să-i curgă şiroaie.

-      Scuză-mă, draga mea! Sunt fericită că eşti aici dar sunt momente că nu mă

mai pot suporta în scaunul cu rotile. Aş vrea să te îmbrăţişez pe picioarele mele!

-      Rodica, nu te mai necăji în privinţa aceasta! Ştiu că suferi, sunt alături de tine,

nimeni nu este vinovat că ţi s-a întâmplat nenorocirea, asta a fost să fie. Gândeşte-te,  sunt mulţi în situaţia ta, poate şi mai grav şi au un psihic foarte bun. Ţi-am adus televizorul să poţi vedea atâtea exemple!

-      Ştiu draga mea, ştiu, unii sunt născuţi fără mâini şi picioare, alţii au accidente

grave, alţii nu au pe nimeni... Am citit, am văzut la televizor şi înainte de a mi se întâmpla accidentul. M-am resemnat în privinţa aceasta însă am şi momente proaste, ca orice om. Dar, gata, cu lacrimile! Am avut un moment de slăbiciune! Sunt fericită că am o prietena ca tine şi nu m-ai uitat.

-      Fii sigură că nu o să te uit niciodată, draga mea. Ai fost mai mult ca o soră pentru

mine. Toate bucuriile, necazurile, tu mi le ştii! Haide, să îţi arăt cadourile pe care ţi le-am adus! Am adus şi nişte carne într-o ladă frigorifică de voiaj. Vreau sa gătesc, să luăm masa împreună!

-      Mi-e teamă că nu ai unde găti decât la plită şi asta înseamnă să faci focul în

cameră. Cel mai bine ar fi să vorbim cu Stela să gătească ea carnea adusă de tine.

-      Ai dreptate,  prietenă, dragă! Am şi nişte carne pentru friptură, putem să o facem

pe grătar afară, în curte, diseară vorbim cu ea cum o să procedăm.

Ina îi arătă cadourile şi i le aranjă în dulap iar restul, cele alimentare,  le puse deoparte să le ducă Stelei mai pe seară,  când vor merge la cină. Rodica nu mai ştia ce cuvinte să folosească pentru a-i mulţumi.

-      Ina vreau să-ţi mărturisesc ceva. Sper că nu te voi dezamăgi sau te voi supăra!

Scoase caietul în paginile căruia îşi scria gândurile; pagini de jurnal despre ea şi prietena sa. I-l înmână. Ina se uită curioasă dând paginile în grabă, nerăbdătoare şi exclamă:

-      Este extraordinar ce faci tu, Rodica! Eşti o adevărată comoară! Dacă o să fie pus

la punct manuscrisul, o să iasă o carte de toată isprava! Nu am decât să te felicit şi să te ajut în acest demers al tău, literar. Când va fi gata, mi-l dai şi voi găsi o editură să îl publice.

-      Tu, glumeşti, Ina! Cine o să ia în serios însemnările mele?

-      Draga mea, îţi promit că vei fi publicată! Lasă-mă să mă ocup eu de manuscris. Ai

încredere!

-      Bineînţeles că am încredere în tine! O, Doamne, nu-mi vine să cred!

-      O să fii cunoscută dacă această carte va fi citită de cât mai multă lume şi va fi

apreciată şi de critici avizaţi! Uite, după prânz, tu poţi să te odihneşti iar eu o să citesc pe îndelete din însemnările tale şi îţi voi da şi sfaturi, cât mă pricep. E bine? Apoi, vom vorbi detaliile diseară când ne întoarcem de la Stela. Chiar te voi încuraja să scrii mai departe, cartea.

-      Sunt de acord cu tine, Ina. Văd că ai idei bune. Vom face cum spui tu.

După amiază, Ina o lăsă  pe Rodica să se odihnească, în cameră. Luă caietul şi merse în curte, la umbra pomilor,  se aşeză pe un scaun şi începu să citească manuscrisul.

 

            La 10, 30, dimineaţa, Rodica se afla în faţa Teatrului Naţional unde o aştepta Costel să intre la teatru. S-au sărutat şi au intrat în sala. La ora 11.00 începea spectacolul. Au ocupat locurile  pe scaune şi au stat de vorbă, faţă în faţă.

- După piesa de teatru am să te invit la mine să îmi cunoşti părinţii. Am şi o soră mai mare dar ea este căsătorită, la casa ei. Eşti invitat la noi, la masă. Costel nu-şi mai găsea cuvintele de bucurie pentru că o plăcea pe Rodica.

-       Ce onoare! Îţi mulţumesc,  Rodica! Deşi am mari emoţii, vin cu cea mai mare

plăcere! Ce flori îi plac mamei tale?

-      Îi plac toate florile! La florărie se găsesc fel de fel şi de toate culorile!

În timpul spectacolului s-au ţinut de mână şi foarte atenţi la jocul actorilor. Spre sfârşitul spectacolului Rodica se gândea dacă a făcut bine că l-a invitat acasă. Părinţii ei voiau să-l cunoască, să ştie cu cine iese fiica lor la plimbare mai ales că tatăl său era exigent în alegerea prietenilor de către fiicele lui. Aşa a făcut şi cu prietenul surorii ei, până nu l-a cunoscut bine şi nu l-a supus la mai multe încercări, nu i-a acordat mâna. Avea emoţii ca nu cumva Costel să se sperie de întrebările pe care i le va pune tatăl ei.

După spectacol, au mers la o florărie şi Costel a cumpărat cinci fire de garoafe roşii. Au luat un autobuz şi au mers la Rodica, unde avea domiciliul, în cartierul Berceni.

 

     Ina cu Teo, după film,  au mers la o cofetărie, în centrul Bucureştiului,  s-au aşezat faţă în faţă, pe scaune şi au comandat câte o prăjitură şi un suc. Până să le vină comanda, ea îl întrebă:

-      Vrei să-mi spui câteva ceva despre tine?

-      Da. Cum să nu? Am terminat ASE-ul, lucrez în comerţul exterior. Am 27 de ani,

1,80 înălţime, 80 de kg,  necăsătorit, cu perspective frumoase, intenţii serioase. Locuiesc

cu părinţii, am preferat să-mi cumpăr maşină decât casă. Te aştept de o viaţă pe tine şi iată că ai venit!  spuse Teo, zâmbind.

-      Serios? Şi eu tot ASE-ul am terminat de un an şi am fost repartizată la o

instituţie, la serviciul finanţe- contabilitate. De acolo am primit şi garsoniera. Dar de unde eşti aşa sigur că te plac?

-      Intuiesc, de vreme ce eşti cu mine aici, la ora asta! Îţi pun o întrebare directă: vrei

să petreci revelionul cu mine în Bucureşti şi apoi, pe 2 ianuarie să mergem la munte, o zi?

Ina s-a blocat. Era invitată în noaptea de revelion la o colegă de birou unde mai veneau nişte cunoştinţe.

-      Dar tu unde îţi petreci noaptea de revelion? îl întrebă Ina.

-      La tine!

-      Cu cine? Eu sunt invitată în altă parte.

-      Merg cu tine, dacă nu ai nimic împotrivă. Ai partener?

-      N-am. Eşti sigur că vrei să mergi cu mine?

-      Da. Merg cu tine pentru toată viaţa!

-      Teo, fii serios! Te ţii numai de glume!

-      Nu glumesc deloc! Sigur o să fii soţia mea!

După ce au servit prăjiturile, au plecat spre parcarea unde se afla maşina. Teo a ţinut-o de mână tot timpul. I-a deschis uşa din faţă, dreapta, şi a invitat-o înăuntru.

-      Până unde merge domnişoara? glumi el, făcând-o pe taximetristul.

-      Până unde mergeţi şi dumneavoastră!

-      Eu merg acasă. Vreţi să mergeţi la mine?

-      Nu, vis-a-vis de blocul dumneavoastră! Teo, te rog, nu mai glumi cu mine!

El a râs cu poftă. I-a luat mâna stângă Inei şi i-a sărutat-o.

-      Haide, nu fii supărată, mai glumesc şi eu! Îmi place când te superi! Ai o figura de

copil şi îţi şade bine!

Au ajuns destul de repede. Teo a condus-o până la scară. I-a sărutat mâna. S-a apropiat de ea şi a sărutat-o pe obraji, pe frunte apoi i-a furat un sărut de pe buze.

-      Mâine te sun la serviciu să văd dacă m-ai visat! Noapte bună!

[Vasilica Ilie]

Da, Maria, vreau sa scot un roman voluminos...este intr-adevar, multa munca dar am incredere in mine si am sa reusesc! Cred ca ai observat strategia mea!:) Te imbratisez cu drag si prietenie, Vali