Cenaclul "Sunetul muzicii"

poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale

SUNT DOAR UN JOC

 

 

 

 

Sunt doar un joc

dintre lumină şi-ntuneric

şi totuşi

nu ceva himeric

 

Dacă mă-ntunec

tu mă poţi găsi

în jocu-acesta-n

fiecare zi

 

Trebuie doar

să ştii să priveşti

dincolo de mine

şi să-mi spui:

tu eşti cea care cântă

Hai,

trezeşte-te şi-nveşmântă-mă

cu ecoul braţelor tale!

 

 

 

 

 

22 ianuarie 1989

 

 

 

UN CÂNTEC AL PLANETEI

 

 

 

 

Mă-ntorc mereu

spre muzica cifrară

a sferelor din mine

 

Ce taine vreau s-ating?…

 

O fi nedumerirea

un cântec al planetei?…

 

Din dor de risipire

mă adun

şi mă încearcă gândul că

renasc

din muzica de aştri

ce se sting.

 

 

 

 

1 februarie 1990

 

 

 

 

 

 

 

ÎN ZBORUL LOR, COCORII

 

 

 

 

Tu, iubirea mea,

să nu încerci

în ţara ta

să mă aduci cu sila

 

Au încercat se-atâtea ori

pribegi

o ţară să-şi găsească

şi au găsit doar mila

 

O, nu

nu ezita să mă asculţi –

e un prea plin în mine

ce-ţi cere ascultarea

 

Poate că aşteptând

ai să-nţelegi

cuvântul meu

şi ai să-mi simţi chemarea

 

Ce vorbe tainice

tăcând îşi spun

în zborul lor

când se pornesc cocorii?

Aceeaşi ţară

poartă pe-a lor aripi

în stoluri lungi

când se întrec cu norii

 

Când viaţa se apropie de moarte

ei moartea şi-o presimt cu nepăsare?

 

Tu să păstrezi din zborul lor doar gândul

ca hrană pentru suflet şi visare.

 

 

 

 

1 februarie 1990

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ABSENŢA TA ÎMI ŢINE-ACUM DE CALD

 

 

Şi-au mai rămas

doar spaţiile reci…

Absenţa ta

îmi ţine-acum de cald

Nimeni în mine

nu se mai roteşte

nimb auriu pe frunte

nu mai am

şi simt cum

totu-n mine e hazard

 

Păianjeni care ieri

priveau timid

mă înconjoară- acum

familial

cochiliile s-au golit

de melci –

văd bale sidefate

reci

şi sufletu-i

o boabă de cristal

pe care

după soare o rotesc.

 

 

 

 

 

Iunie 1988

MI-AM INVENTAT O ABSENŢĂ

 

 

Am auzit un val

ţipând de plăcere

izbindu-se de alt val

 

De-aceea

mi-am inventat o peşteră

În care tu nici n-ai existat

 

Singură mereu

am alergat pe plajă

singură m-am îngropat

în nisip

făcându-mi

din degetele desfăcute

clepsidră

a scurgerii mele în anotimp

 

De-aceea

mi-am inventat o absenţă

cochetând cu moartea

râzând

mereu râzând

nemaipledând

decât

pentru absenţa memoriei.

 

23 martie 1990

 

 

EU ÎNSĂMI ISPITIRE SĂ-MI FIU

 

 

 

Eu însămi ispitire să-mi fiu

aş vrea de-acum

Tulburătoare-am fost

şi n-am ştiut

vraja privirii s-o îndrept

spre fire

Te-am copleşit

cu zâmbetu-mi:

mai nu voiam

mai c-aş fi vrut

în lumea ta să mă tot pierd

 

Şi-acuma

rodul clipei noastre-i

timp imberb

târând

în prelungirea morţii ceasului

prin aer

coarnele de cerb

 

Să mă-nveşmânt

în hohotul de râs

în ceas de seară

aruncat în mare

de vreo sirenă din Corint

şi tot n-ai să mă vezi

ca altădată

 

Aşa că mă ascund

în ceas dedus

şi niciodată n-ai să ştii

cât te iubesc şi cât te mint.

 

 

 

 

 

25 aprilie 1990

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ŞI DEZLEGAŢI DE UITARE

 

 

 

 

Ştiu că te-aş putea iubi

după cum strângi genele

cum deschizi gura

după cum laşi toate sunetele

să se rostogolească

într-un singur hohot de râs

ca şi cum ai da universul

de-a dura

 

Ştiu că te-aş putea iubi

pentru că în preajma ta

toate cifrele

pe care se sprijină lumea

spun un descântec

şi noi

dezlegaţi de uitare

devenim cântec.

 

 

 

 

17 martie 1990

 

 

EU SUNT POEMUL TĂU

 

 

 

 

Eu sunt poemul tău

Iubindu-mă-ţi

încredinţez

în mine tot ce e ecou

 

Nu mă aud

când râd sau plâng –

sunt doar

desprindere de mine

şi nu am timp să mă ajung

 

Primeşte-mă

şi mă adună –

tot ce mi-ai dat

îţi dăruiesc

În ochii mei

de te contempli

găseşti şi soare şi furtună.

 

 

 

 

 

1 ianuarie 1987

 

 

 

CUNUNA DE SPINI

 

 

 

 

 

Cine mi-a hotărât

locul sub stele

nu ştiu

de voi afla de la sfinţi

Ştiu doar că

port în mine

cununa de spini

moştenită de la părinţi

 

Ca pe-o cunună de flori

pe creştet o port

când trec

Ca o coroană de flori rămâne

când mă petrec.

 

 

 

 

 

25 aprilie 1990

 

 

 

 

 

 

PENTRU CĂ AŞTEPT FURTUNA

 

 

Către tine

nu pot veni oricum

pentru că

din mersul tău

de-a lungul marelui fluviu

se desprind paşii mei

 

 

Fără ca tu să ştii

am făcut primii paşi împreună –

somnul meu te-a însoţit

ca o povară promiţătoare

 

De cum m-am trezit

buimacă sunt fără tine

tu pari liniştit

aşa cum liniştiţi sunt

toţi cei care

nu ştiu

pe cine duc

odată cu ei

 

Mersul meu către tine

e o linie şerpuitoare

pentru că

aştept furtuna.

 

 

18 martie 1990

DE-ACEEA SUNT ATÂT DE STRĂINĂ DE MINE

 

 

Cred că neliniştea

ce uneori mă cuprinde

e conectarea sufletului meu

la o altă lungime de unde

 

Cineva fuge din mine

cineva stă

 

Da, acum ştiu:

nemărginirea e

desprinderea sufletului meu de trup

şi cufundarea lui în lumi fără timp

 

De-aceea

sunt atât de străină de mine

când mă întorc pe Pământ

 

Sufletul meu devine din nou mic

ca să mă poată găsi

şi e atât de stângaci

în bogăţia lui

încât

orice val îl poate strivi

 

Dar cine ştie

din ce planetă necunoscută

am fost plămădită

de mai aud şi-acum

strigătele bizare

ale unor oameni de fum

 

O, fericiţi sunt cei

ce n-au o stea

pe altă planetă!

 

 

 

 

 

 

22 martie 1990

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ÎŢI LAS VEŞNICIA

 

 

 

Se lasă afară pustiul

sunt oamenii toţi ca de piatră

sau eu nu mai ştiu cum e viul?…

 

Hai, vino!

Îţi las o secundă

în care

sub vraja ta marea

să stea neclintită în undă

să-i sorbi din adâncuri chemarea

 

Hai, vino!

Îţi las veşnicia

în care

sub vraja ta cerul

va toarce viaţă din moarte

 

şi troieniţi de eresuri

ne vom roti mai departe.

 

 

 

 

 

19 aprilie 1990

 

 

 

DE CÂND ÎN TINE NU MĂ RECUNOSC

 

 

 

 

Mă recunosc în frunzele de toamnă

de când în tine nu mă recunosc

Culoarea lor stăpână e

domneşte

peste imperiul celor fără rost

Cu-aceeaşi nepăsare spre genune

dac-aş putea

m-aş arunca şi eu

lăsându-mi şoaptele iubirii-n lume

să încolţească-n ochi neştiutori

 

Dar nu sunt frunză

şi nici o minune

nu-mi va schimba destinul

nici un zeu

 

Născută sunt din resemnarea firii

care primeşte gheara ta de leu.

 

 

 

 

 

25 octombrie 1988

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !

Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"

Parteneri

Suflet si spirit de mediator

 ADEVǍRUL

ADVOCACY GRUP SEBES

advocacy.sebes@yahoo.com

                

ECHIPA

VIRGINIA - SMARANDITA BRAESCU


  

si PETRU FAGARAS,  creatorii retelei, administratori principali

 

NICK IOSUB

Administrator activitate

 

MARIANA DUMITRAN

Comentator texte

Activitatea Recentă

Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 4
Pictograma profiluluiVasilica Ilie i-a dăruit un cadou utilizatorului Petrica Fagaras
Apr 4
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilica Ilie
Apr 2
blaga valeriu-catalin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 26
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada unui orfan a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Mar 23
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog Balada unui orfan a lui blaga valeriu-catalin
Feb 26
Postare de log efectuată de blaga valeriu-catalin
Feb 12
Utilizatorului blaga valeriu-catalin îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Feb 1
Utilizatorului Petrica Fagaras îi place postarea pe blog & de Ilinca Basarab a lui Petrica Fagaras
Ian 30
Postare de log efectuată de Petrica Fagaras
Ian 30
Lui Petrica Fagaras i-a plăcut profilul lui Faur Emilia
Ian 15
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Mediatorul cartii
Sep 18, 2023
Pictograma profiluluiPetrica Fagaras i-a dăruit un cadou utilizatorului Dragomir Alina Simona
Sep 18, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Zapezi de altadata a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Imi ninge... a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Imi ninge... a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe-atunci a utilizatorului blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
Utilizatorului CIOBOTARIU MARIA îi place postarea pe blog Pe-atunci a lui blaga valeriu-catalin
Sep 16, 2023
CIOBOTARIU MARIA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Veșnicie a utilizatorului zaxa monica
Sep 16, 2023

Forum

Nu v-am uitat dragii mei! De aceea, iata, va dedic "raiul lacrimei" mele de pe "plaiul meu românesc"!

Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri

Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare,  Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare

Cuvinte cheie : ţară, cuvânt, iubire

Cura de gândire

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri

 Apa are propria-i inteligență : sapă maluri;  hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare

Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință

Geometria cunoașterii (după „Ascunde poete întristarea” de Emanuel Pope)

Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri

Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare

Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde

Zburați cu propriile voastre aripi

Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri

Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare

Cuvinte cheie : zbor, aripi, poezie

SUFLETE BĂTRÂNE!

Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri

SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare

DEFINIŢIE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri

Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare

JUSTIFICARE

Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri

Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare

PRIMĂVARA

Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri

Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare

Iarna

Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri

Iarnã, du-te!…Continuare

Cuvinte cheie : 2014, Bendou, Mariana, iarna

COLAJ ...in versuri

Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri

SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare

© 2024   Created by Petru Făgăraş.   Oferit de

Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor