Cu naivitatea la cofetărie, toamna

[Cristian Pop]

Priveam

relaxant aiurea

şi aruncam în soare cu avioane de hârtie,

strâmbându-mi ochii în mod întrebător,

în speranţa copilărească de reîntâlnire.

Ha! Unul s-a întors c-o buburuză.

Sufletul... un bătrân toxicoman fumător,

cu iubiri la bucată, ca şi ţigările

cumpărate pe bani puţini.

Un suflet surd, şchiop, dar de treabă!

Mare uimire trăindu-mi viaţa bună

cu cea mai mare păcălită de pe Pământ:

Naivitatea!

O veche şi dulce amintire

îmi umbla prin suflet peregrină.

Un medic mi-a prescris o aspirină.

Mulţi, refuzaseră orice consiliere,

băgându-şi amintirile la naftalină,

precum sunetul mării în cochilia melcului.

Naivitatea... frumoasă ca o doamnă

are tupeul să m-atace-n fiecare toamnă!

Cu ochii mari, păr lung şi ondulat,

mă cheamă prin mişcări feminine.

Dar e un monstru sinistru!

O namilă hidoasă!

O dihanie blajină... cu replici perfecte:

„Cel mai amărât suflet este tot un templu!”

Şi mă chema la ea, aşa ca la o cafenea!

I-am promis s-aduc un criminal profesionist

care lucrează cu toate cuţitele curate!

 A-ngenunchiat fără s-o pot opri din plâns,

ca o puştoiacă fugită de la dirigenţie,

căreia i s-au furat toate avioanele de hârtie,

buburuzele...

şi răcise rău într-o toamnă târzie!

 

I-am dat dintr-un buzunar aspirina

şi i-am promis că mergem la cofetărie.