Cardul

[Vasilica Ilie]

Ina se hotărâse cu greu să divorţeze. Familia pentru ea era tabu; „când două jumătăţi se întâlnesc, rămân unite pentru toată viaţa”, gândea, când s-a căsătorit. Jurământul marital este sfânt pentru că îl faci o singură dată în faţa lui Dumnezeu. Educaţia pe care o primise din familie, (era o familistă convinsă) o făcea să tergiverseze acest act. Când era supărată şi simţea nevoia să se destăinuiască, în timpul căsniciei, vorbea cu mama ei dar aceasta îi dădea aceleaşi sfaturi de fiecare dată: 

- Chiar dacă eşti supărată, să nu arăţi bărbatului cînd vine acasă, el trebuie să te vadă

veselă, să-i pui farfuria cu mâncare dinainte, să nu îl neglijezi.

- Crezi că merită şi atunci când simt că mă înşeală, mamă?

- Şi atunci, draga mamii! Bărbatul chiar dacă îsi înşeală nevasta, tot acasă vine. Şi

dacă este deştept, face în aşa fel încât să nu observe nevasta! Teo este un baiat bun; nu bea, nu fumează, este apreciat la serviciu, merge în delegaţii în străinătate, în casă nu îţi lipseşte nimic. Pe urmă, nu mai găseşti tată la copil. Or să râdă copiii de el la şcoală, o să se izoleze. Asta vrei?

- Pe tine te-a înşelat vreodată tata, ai simţit?

- Nu cred, dar mai ştii? Bărbaţii, în general, mai „calcă” pe de alături că aşa sunt

plămădiţi. Dar dacă mă înşela, auzeam, pentru că în sat se aude totul; „nu iese fum, fără foc!”

În toţi anii de căsnicie Ina a evitat să se plângă de faptul că îi lipseşte sprijinul lui Teo. Nu i-a reproşat niciodată că nu s-a implicat în educaţia fiului lor, că în fiecare dimineaţă; pe vânt, ploaie, zăpadă, l-a dus de mânuţă la grădiniţă şi la şcoală, astfel că, de cele mai multe ori ajungea la birou congestionată la faţă, alergând să prindă condica. Nici atunci când numai ea mergea la şedinţele cu părinţii, ştia ce caiete şi ce cărţi să-i cumpăre în fiecare an sau când a trebuit să ia legătura cu profesorii pentru pregătire la materiile necesare în vederea examenelor la liceu şi facultate. Îi şi plăcea să se implice în toate, chiar se simţea stimulată când îi ieşeau toate, bine. O singură dată, când Daniel era la liceu şi îşi făcuse o prietenă pe care le-o prezentase înainte de a pleca la munte, într-o vacanţă de vară împreună, îi spuse:

- Te rog, vorbeşte cu el ca de la bărbat la bărbat, tinerii din ziua de astăzi încep viaţa

sexuală devreme, eu nu pot vorbi despre aceste lucruri cu el!

- Ei, asta-i culmea! Lasă, dragă, este destul de mare, ştie ce face! Şi, în fond, ce sfat

să-i dau decât să le reguleze pe toate, ce este aşa, o mare filozofie?

Era sigură că aşa făcea el, nu-i scăpa nicio femeie pe care şi-o dorea. Ca orice bărbat, nu a recunoscut niciodată că o înşeală de câte ori a simţit; motiva că este obosit, că problemele de la serviciu îl stresează, că părinţii lui sunt bolnavi şi este îngrijorat pentru ei. Motive, bineînţeles, puerile care duceau la o tăcere între ei ce se prelungea câte două săptămâni, chiar mai mult, în ultimul timp. Răceala se aşternuse peste relaţia lor iar comunicarea era din ce în ce mai rară. Amâna din zi in zi să stea de vorbă cu el şi să-l întrebe încotro se îndreaptă căsnicia lor pentru că nu voia ca totul să se transforme în scandal aşa cum făcea deseori când îl întreba câte ceva legat de problemele cotidiene din casă sau ale fiului lor. Ca să o pedepsească nu mai participa cu bani la cheltuielile casei, motiva că are mult de lucru la serviciu şi lipsea nopţile de acasă, spunând că pleacă în delegaţii, în interes de serviciu. Apoi, nu voia ca fiul lor să fie martor la certuri, la epitetele pe care i le arunca în faţă, jignind-o. Poate că era şi vina ei că îşi luase pe umeri toate greutăţile casei iar el se simţea liber, fără nicio responsabilitate. Fiul lor, acum destul de mare, percepea ce se petrece între ei şi o vedea cum suferă. Chiar i-a spus la un moment dat, după ce l-a văzut pe tatăl lui cu aceeaşi femeie de mai multe ori în maşină:

- Mamă, dar tu până când poţi să înghiţi toate acestea? De ce suferi?Tu nu vezi că

tata te fraiereşte, te umileşte?

- Pai, şi ce să fac, să divorţez? Ce-or să zică bunicii tăi, prietenii, vecinii,

cunoscuţii? El se comportă frumos în societate, când suntem împreună, toată vina or s-o dea pe mine că am divorţat de prea bine!

- Mamă, tu trăieşti cu lumea? Ei ştiu ce este la noi în casă? Eşti o femeie care te

poţi descurca şi singură, chiar dacă nu mai ai avantajele materiale pe care le ai acum: arăţi încă bine,  eşti inteligentă, ai un serviciu bun, eşti gospodină. Dacă nu ştie să te aprecieze, la ce bun să mai stai cu el? I-ai dat atâtea şanse! Sunt alături de tine!

- Dar tu, nu o să suferi? Crezi că o să ne descurcam singuri?

- Îmi este tată şi îl respect, atât! Tu te-ai ocupat de educaţia mea şi ai fost lângă

mine când mi-a fost greu sau bine. Sunt sigur că o să te descurci, am încredere în tine! Dacă este cazul voi lucra în paralel cu facultatea şi o să ne descurcăm.

 

Se umpluse paharul, răbdarea nu mai avea margini. Îl ameninţase de câteva ori cu divorţul. Lui Teo nu prea îi venea să creadă că Ina va avea curajul să divorţeze pentru că era prea sigur de ea; îl iertase de multe ori şi era prea preocupată cu familia, „nu are timp pentru prostii”, îşi spunea în gând. Când a primit citaţia cu cererea de divorţ, a văzut roşu înaintea ochilor! Nu-i venea să creadă că ea a fost în stare să facă aşa ceva, stiind-o devotată familiei, că îndura orice minciună şi umilinţă din partea lui.

- Ai băgat divorţ? Eşti nebună? Îţi promit că o să ajungeţi amândoi în stradă!O să câştig tot; am

bani şi relaţii! 

-  Bine, cu mine ai ce ai, eşti pornit împotriva mea că am băgat divorţ, dar chiar eşti

în stare să-i faci asta fiului nostru? Nu îţi pasă de el?

- Nu mai îmi pasă de nimeni! El ţine cu tine, tu să-l întreţii de acum încolo! Mie să

nu îmi ceară pensie alimentară, că nu-i dau! L-am întreţinut până acum, a avut tot ce şi-a dorit, i-am cumpărat maşină când a intrat la facultate, să muncească de acum încolo!

- Adică, eu ce am fost în casa asta? Eu nu am serviciu, nu am adus bani? Maşina nu

i-am cumpărat-o împreună? Crezi că o să mănânce de acum încolo roţi de maşină şi să se întreţină în facultate? Este fiul nostru şi amândoi trebuie să-l ajutăm!

- Eu am adus mai mulţi bani în casă! Maşina i-am cumpărat-o din misiile mele în

dolari! Vrei să îţi demonstrez la proces? O să vă fac să-mi daţi toţi banii înapoi, pe maşină!

Ina tăcu. Se gândea cum de este atât de înverşunat când el avea viaţa lui; anturaj, bani, femei. Şi atunci de ce voia să o şicaneaze şi nu este de acord cu divorţul? Din iubire? Aş! Ina îi oferea stabilitate, de fapt îi asigura acea comoditate pe care mulţi bărbaţi o au vis-a-vis de soţiile lor, de a se simţi bine acasă: curăţenie, o mâncare caldă, îmbracăminte curată, apoi educaţia copilului, luat iniţiative în casă, etc. Sau poate că îl deranja faptul că, divorţând de el, îi dădea ocazia să fie bârfit la serviciu, privit cu alţi ochi în societate, ceea ce îi atingea orgoliul de bărbat... 

 

În seara aceea de sâmbătă rămăseseră doar ei în casă; în camere separate, aşa cum stabiliseră după ce Ina înaintase divorţul. Daniel plecase la ziua aniversară a unui coleg de facultate. Ina intrase în baie să facă un duş fiindcă îsi petrecuse aproape toată după amiaza în bucătărie. Când a ieşit din baie, Teo tocmai ieşea pe uşă. Rămasă singură, după câteva minute, căută în geanta pe care o ţinea întotdeauna pe măsuţa de pe hol, trusa de unghii pentru manichiură.

Observă că cineva i-a umblat în geantă, fiindcă agenda pe care o avea într-unul din cele două buzunare ale genţii nu mai este la locul ei. O răsfoi şi constată că îi lipseşte cardul. Simţi cum o învăluie căldura iar mâinile şi picioarele încep să îi tremure. Era în ajunul sărbătorilor de iarnă şi îi intrase pe card atât salariul cât şi o primă destul de substanţială, de Crăciun. Mai avea pe card, în afară de acestea şi suma a trei salarii brute, ca un fel de credit; putea să se „împrumute” din acea sumă ori de câte ori avea nevoie. Ştia că nu folosise cardul de ceva timp şi nu avea cine să i-l ia decât Teo care îi cunoştea pinul fiindcă de câteva ori îl trimisese să scoată bani de pe card. „Până la bancomat sunt zece minute de mers pe jos, cu maşina, câteva”, îşi zise în gând. Se uită în parcare să vadă dacă maşina este la locul ei; slavă Domnului, era! Se uită la ceas; arăta 20,30. Pe cine să mai găsească la bancă la ora aceea ca să blocheze cardul? Stătu câteva clipe pe fotoliu şi îşi „stoarse” mintea să vadă ce soluţie să adopte. Se apropie de telefonul fix şi formă numărul la informaţii.

- Alo? Alo!

Îi răspunse o voce de femeie. Continuă sugrumată de emoţii:

- Bună seara! Doamnă, nu ştiu cum să încep! Mi s-a furat cardul, acum, câteva

minute şi vreau să îl blochez. Am apelat la dumneavoastră pentru că la bancă nu am găsit pe nimeni. Vă rog să mă ajutaţi!

Vocea începuse să îi tremure, ochii i se umeziseră gândindu-se la suma pe care o avea pe card, şi, în afară de cumpărăturile pe care trebuia să le facă pentru Crăciun, avea să-i dea onorariul avocatei care o reprezenta la proces.

După câteva clipe, o auzi pe telefonistă:

- Nu vă faceţi griji, bine că aţi telefonat imediat. Notaţi un număr de telefon şi daţi

cât mai repede telefon să vi-l blocheze.

- Mulţumesc din toată inima, să vă dea Dumnezeu sănătate! Sărbători fericite!

Închise şi formă numărul de telefon pe care i l-a dictat telefonista. Norocul ei! A răspuns o voce de bărbat; îi spuse şi lui ce i s-a întâmplat şi îl rugă să îi blocheze cardul. Bărbatul îi ceru toate datele de pe buletin, unde lucrează şi informaţii despre agenţia de unde a fost eliberat. L-a blocat şi i-a spus să stea liniştită că în ultimile trei zile nu a fost sustrasă nicio sumă de pe card. I-a mulţumit şi se aşeză epuizată pe fotoliu, să îsi revină.

Abia aştepta să-i văda faţa lui Teo când se va întoarce! Era sigură că el fusese cel care i-a sustras cardul din geantă. Îi cunoştea toate trucurile; voia să o lase în prag de sărbători fără bani, să o facă să îi ceară lui, că nu avea cui. Avea o satisfacţie diabolică să o umilească. Credea că prin aceasta o va face să revină la el, să se împace şi să meargă la tribunal să-şi retragă dosarul, aşa cum îi propusese într-o discuţie, după ce băgase divorţ. Dădu drumul la televizor. După un timp auzi cheile în uşă şi Teo apăru pe hol. Ina se ridică de pe fotoliu, se uită în ochii lui şi îl întrebă direct:

- Tu mi-ai luat cardul din geantă, nu-i aşa? Te rog să mi-l dai, chiar dacă a fost

blocat, să nu mai fie nevoie să fac altul. O să schimb numai pinul.

Teo s-a schimbat la faţă; i se simţea încordarea, nervozitatea. A început să ridice tonul. Aşa făcea mereu când îl surprindea cu câte o minciună; se simţea încolţit şi răspundea violent iar acum avea aceeaşi stare; în primul rând că nu putuse să-şi ducă până la capăt planul, ea descoperind lipsa cardului şi in al doilea rând că îl luase direct, la întrebări.

- Nu-i adevărat, eşti nebună! Cum puteam să-ţi umblu în geantă şi să îţi iau cardul? Poate că l-ai pierdut!

- Sunt sigură că tu mi l-ai luat, când am ieşit din baie am observat că ai umblat în geanta mea şi că lipseşte. Recunoaşte! Ăsta este unul din trucurile tale ca să mă umileşti, să depind de tine şi să mă împac.

Nu mai zise nimic şi merse în camera lui. După câtva timp a intrat la ea în cameră şi i-a spus, scurt:

- Da, eu ţi-am luat cardul din geantă! Vreau să te împaci cu mine!

Şi începu să o mângâie, să-i spună că a făcut-o din prostie, că o iubeşte şi să meargă la tribunal, să-şi retragă dosarul, că îşi ia angajament scris şi o să fie un soţ aşa cum îşi doreşte ea.

- Dă-mi, te rog, cardul!

- Nu-l mai am, l-am aruncat!

- Îmi pare rău, eu nu o să mă împac cu tine, este ultimul meu cuvânt! În loc să te

porţi frumos, să-mi demonstrezi că meriţi să mă împac cu tine, tu faci numai prostii! Urât din partea ta, să umbli în geanta mea, să iei cardul şi să-mi furi munca! Ruşine! Ia-ţi mâinile de pe mine şi din clipa aceasta să nu mai vii în camera mea!

 

În noaptea aceea Ina a asistat la o lecţie de disimulaţie cum nu mai văzuse în viaţa ei; poate, numai în filme. Chiar se simţea personajul dintr-un film în care îi trebuia multă încredere în puterile ei pentru a înfrunta prefăcătoria lui. Teo aprinse toate luminile din casă. La un moment dat, Ina îl văzu cu un cablu electric în mâini căutând un loc prin bucătărie ca şi cum ar fi avut intenţia să se spânzure. Făcea zgomot să-i atragă atenţia. Ea l-a avertizat că o să dea telefon părinţilor lui să le spună ce intenţii are. S-a apropiat de telefon şi, în momentul când a format numarul, el i-a scos telefonul din priză şi i-a reproşat că vrea să-i omoare părinţii, că tatăl lui este bolnav de inimă.

- Deci, pe părinţii tăi vrei să-i menajezi iar pe noi să ne chinui! De noi nu îţi pasă;

ce suntem în faţa ta?

A lăsat cablul şi s-a aşezat pe pat. După câteva minute auzi un fâşâit. Se sculă de pe fololiu şi merse până în uşa camerei lui. Avea pe genunchi geanta în care păstrau medicamentele şi îl văzu căutând ceva. Credea că o impresionează. Pentru prima dată nu a mişcat-o „intenţia” lui, în momentul acela era alta, nici nu se mai recunoştea; puternică, dârză! Cu o voce calmă, sigură pe ea, spuse:

- Dacă tot vrei să te sinucizi, am să te rog să laşi un bileţel de adio, aşa cum lasă toţi cei care se sinucid, să nu creadă lumea că te-am omorât eu sau fiul nostru!

Nu a zis nimic. A pus geanta cu medicamente la locul ei. Se făcuse târziu dar noaptea aceea de iarnă, dinaintea sărbătorilor, pentru Ina a fost o noapte albă şi de ţinut minte. Nu a putut să închidă ochii. Deşi ştia că tot acest circ este făcut cu bună ştiinţă, se ruga la Dumnezeu pentru liniştea sufletească a lui Teo.

(capitol din viitorul roman"În pat cu duşmanul")

[Vasilica Ilie]

Maria, draga mea, acest roman va fi cu bataie mai lunga, titlul este provizoriu. Mi-am adus aminte de filmul despre care si tu ai pomenit si i-am dat deocamdata acest titlu.  Ma mai gandesc, o sa ma gandesc si la nuvela sa-i schimb titlul si s-o denumesc simplu: "Frusina"...

Ma bucur pentru tine ca ai o casnicie fericita, ca te intelegi bine cu jumatatea ta, ca va armonizati...cred ca esti o femeie fericita si iti doresc ca si de acum incolo sa fii la fel.Te imbratisez cu drag si prietenie, Vali