ar fi bine

[Calotescu Tudor Gheorghe]

să nu-mi plângi declaraţii de sinceritate

oricum nu sunt de competenţa mea

şi

de lacrimi au surzit şi florile

nici marea nu mai încape

între două răsărituri şi

încă o zi de numărat necuprinsul

cu şchioapa...

nu cu şchioapa aia cu sufletul întreg

care încă mai crede că luna

poate fi mai mult decât o promisiune

 

chiar şi fără lacrima ta

acopăr soarele cu o pleoapă

până şi el poate fi acoperit

dar se luptă să răzbească printre eclipse

şi apocalipse

 

dimineaţa de după tine

mă găseşte adormit pe o frunză

sătulă de fotosinteză

[Anne Marie Bejliu]

sătulă de fotosinteză,

frunza aleargă-n cuvânt.

sinceritate arsă în noapte,

deschiză iubirii de vânt.

ar fi bine

să râzi în lumină.

să plângi în amurg

doar zâmbind.

lacrima-i boaba de mură,

îmbrăţişată de răsărit.

întreg sufletul poate cuprinde,

tot globul de cer fumegând

şi clipa întreagă devine

pod între minus

şi plus infinit,

miezul bucuriei depline.

tăcerea-i de-argint

sau din cuarţul cel alb,

mult dorit?

 

[Calotescu Tudor Gheorghe]

mă strecor gând

prin tăceri de argint

la suflet să-ajung

ca o şoaptă de vis

sau o clipă împărţită

miez de bucurie

între două sclipiri albe

din cuarţul mult dorit