adaug cuvintele

[Anne Marie Bejliu]

adaug cuvintele, unul câte unul,
până la refuz.
poemul strânge sulul de litere 
ca un sol conştiincios,
la încheierea vizitei oficiale în ţara nimănui.
un suflet, două, trei,
îşi aştern strigătul pe genunchii timpului
apoi, 
se apucă de joacă.
încropesc din pânza de virgule,
o mie de şanse unei iubiri inexistente.
scena rămâne goală până la sfârşit.
actorii au refuzat rolurile.
s-au plictisit de multă vreme de jocuri.
alb-negru şi un pumn întins, 
ce se deschide mereu în secunda tăcerilor.
câte o virgulă sughite graţios.
degetul actorului-spectator 
amorţeşte pe fila unui final fericit.
statul virtualia învinge cu încă o minciună, 
patetic descrisă de un clown.
pacea se aşterne penibil 
între două state.
un scaun mi-a fost atribuit, 
graţie rolului meu de sol
al prostiei umane.
umple golul dintre ele.
scaunul. rotund.

adaug cuvintele unul câte unul 
pe coperta unei cărţi nenăscute.
am găsit grafica potrivită.
două turnuri 
şi scaunul meu rotund.
fără picioare. doar mâini.