pana mea s-a rupt în două
așchii din ea mi-au rănit degetele
și sufletul
sunt infirm, sunt jumătate de suflet
și mi-a mai rămas doar regretul
că am putut cândva
să-mi zugrăvesc sufletul în poezie.

ne-am întâlnit undeva între cer şi pământ...

tu erai femeie, eu bărbat - şi-atât.

apoi privirile noastre au început să se caute,

sufletele noastre au început să freamăte.

tu mă strigai, eu te căutam şi amândoi rătăceam prin univers

căutând acestei minunate, fericite întâmplări un sens

şi un răspuns întrebării apărute când două suflete se întâlnesc:

de ce a apărut, cum s-a întamplat abia acum să îl găsesc?

Zilele făceau aşteptarea să atârne…

te încadrezi perfect
în galben cercul lunii
lumina-i cade cu efect
şi-ţi conturează sânii.

*

braţul îndoit din cot
îţi sprijină căpşorul
eşti frumoasă şi nu pot
să-mi stăpânesc fiorul.

*

şi te ador.

eu am de vânzare,
nu de închiriat,
zilele în care
în van te-am aşteptat.

*

nopţile-n care-am plâns
cu gândul la tine,
ori perna-n braţe-am strâns,
nu le mai vreau, bine?

*

duce-s-ar pe pustii!
nici măcar nu-mi pasă
dacă tu nu vrei să vii
să mi te fac mireasă.

intr-un coş, de dimineaţă,

a găsit o mogăldeaţă

îmblănită pe de-a-ntregul:

burta albă, botul negru.

*

ce să fie, nu-şi dă seama

o să-i spună sigur, mama,

însă cred c-ar fi, în fine,

să se uite el, mai bine.

*

şi cum stă culcat pe-o parte,

adormit pe jumătate,

botul umezit şi-ascunde

între două roşii funde.

*

(eu cred că-s puse de deochi!)

dar iată c-a deschis un ochi

şi capul mare, urechiat

în stânga-n…

noi suntem două gânduri
ce se îndreaptă către nemurire
citim povestea printre rânduri
şi visăm mereu la fericire.

*

aprindem în suflete speranţa
când am zărit pe chip un zâmbet
în suflete renaşte viaţa
şi inima se sparge-n piept .

când negura din jur se risipeşte
şi-n loc lumina binecuvântată
ne bate-n geam uşor şi ne zâmbeşte,
visul curat de tine, dragă fată
spre inimă păşeşte...

nu suntem decât un nume,
un şir de cifre într-un act
şi o fotografie.
suntem numai o biografie,
o semnătură mâzgălită pe-un contract
şi viaţa e deşertăciune...

erai acolo şi eu uram
tăcerea ta de fier
şi toată această linişte
am zidit-o între noi
nemailăsând decât
un petec mic de cer.

*

apoi m-am gândit
să las o uşă
şi am tăiat adânc
în suflet printre mii de amintiri
şi frânturi de sentimente vechi
- grămezi vechi uitate în cenuşă.

*

Şi uite aşa am reuşit
Să te salvez
Să mă salvez...

îmi reazăm sufletul
de sufletul tău,
gura mea de ochii tăi
palma mea de sânul tău
atunci când simt
că mă cuprinde
dorul de nemurire.

*

apoi , după ce
m-am întremat,
te-ascund sub umărul meu
și te port cu mine
prin vise pline de lumina
de la tine
și ne e bine.

am să-ţi cânt un cântec de toamnă
în care notele sunt foșnetul frunzelor
bătute de vântul coborât din munţi, uşor
şi bătăile inimii mele, frumoasă doamnă.

sunt frunze galbene duse de ape
gândurile noastre tot mai aproape unele
de celelalte,
iar visele noastre înălţate
şi curate,
îmbrăcate de cuvinte
- jurământ fierbinte -
ce promit eternitate
dincolo de toate
graniţele dintre noi.

toamna asta despletită

a venit un pic grăbită

purtând ruginiu în paru-i

si-alergând pe câmp hai-hui.

*

toamna asta e nebună

pe obraz poart-o alună

ca o doamnă de-altădată

curtezan-adevărată.

*

toamna asta e frumoasă,

haina-i brumărie, groasă

îmbrăcatu-și-a în grabă

și-a plecat, înalta, slabă .

*

toamna asta despletită

a plecat la fel, grăbită

și-a lăsat câmpia toată

reavănă și…

*

Când şi cum ai răsărit

în grădini mândru gutui

când şi cum ai înflorit

tare-aş vrea să-mi spui

*

când şi cum i-ai pus în ram

rod bogat, frumoasă toamnă,

ca să îl păstrăm în geam

şi să-l savurăm la iarnă.

*

când şi cum ne vei lăsa

pomii întristaţi şi goi?

plânsul lor ne va chema

păsările înapoi.

*

toamnă dragă, nu uităm

că ne eşti totuşi bogată

şi cu toţii te iertăm.

te-aşteptăm…