Une âme vit dans chaque étoile - Irina Lucia Mihalca
Traduction par Onoria Dănăilă

Regarde le soleil couchant, écoute le bruit de la mer,
De cette mer sauvage, débordante de vie, avec ses couleurs fascinantes,
Avec les vagues qui s'y fracassent sur les rochés!
Des rivages ou les vagues se jettent en se brisant en milles morceaux – destin!

Nous sommes semblables à la mer innocente et tourbillonnante,
En lute constante - calme à la surface mais irrépressible en profondeurs!

Des gouttes de rosés aux portes de l’âme sont les larmes,
Perles de sueurs de notre ange
qui a du mal à nous porter parfois!

Du désir, de la nostalgie, des doux chuchotements,
D’une larme de notre âme, des ailes d’anges,
Des sentiments exquis, des esprits assoiffés,
Un peu de larmes, des grands désirs!

Pour cela le vent souffle dans les champs, il a des choses à dire
Car dans les champs les coquelicots ne peuvent être entravés.
Par le regard, tu les peins à la lumière des étoiles et de la lune,

Celui qui a le temps devant lui ne connaît rien,
Ta douleur secoue les roseaux de l’étang des sombres nuits..
O, séparation! Profondeur de la vie sortie de l’ombre de la nuit!
Innombrables pétales gisent sur le chemin rocheux…

Un œil regard à travers le lit de la rivière qui coule - l’âme
Attendant le passage sur l’autre rivage vers la rencontre de l’esprit.

Pour chaque personne la rivière est différente,
l’attente et la rencontre aussi. A la fin ils passent tous sur l’autre rivage,
à la destination… Vers la rivière Léthé, la rivière de l’Oubli!

Si tu étires ta main, tu pourras m’atteindre, caché dans ton ombre!
J’ai tendu ma main pour caresser ton âme!
Dans chaque étoile vit une âme, touche-la pour t’émerveiller!
Tu sais, les étoiles cueillis revient dans les cieux!

Nous n’enlevons pas les étoiles de leur place dans les cieux
Nous les touchons seulement, voilà le grand rêve des humains!
Un jour nous aurons une étoile,
Des parties de nous arrivent la bas - notre lumière!



În fiecare stea există un suflet – Irina Lucia Mihalca

Priveşte apusul, ascultă sunetul mării,
acea sălbatică mare, plină de viaţă, în culori fascinante,
care se zbate la ţărm printre stânci! Un ţărm de mare
pe care valurile se sparg în mii de bucăţi-destin!

Asemeni mării suntem - curată şi învolburată,
într-o continuă zbatere, calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!

Boabe de rouă la ferestrele sufletului sunt lacrimile,
Broboanele de sudoare ale îngerului nostru
ce ne ţine în braţe sufletul, atât de greu uneori!

Din doruri, din nostalgii, din noi, din şoapte,
din lacrima sufletului nostru, din aripile îngerilor,
Din simţiri delicate, din minţi însetate,
din lacrimi puţine, din doruri multe!

De asta şi vântul merge pe câmp, are multe de spus,
căci acolo, pe câmp, macii nu pot fi îngrădiţi,
Cu privirea îi pictezi la lumina stelelor şi a lunii,

Cel ce timpul îl are în faţă nimic nu ştie,
Tânguirea ta cutremură trestiile iazului albastrelor nopţi,
O, despărţire! Adâncă viaţă din umbrele nopţii!
Multe petale se aştern peste cărarea pietrelor!...

Un ochi se uită pe albia râului ce curge - sufletul
ce aşteaptă să treacă râul spre întâlnirea cu spiritul.

Diferă râul de la om la om, diferă aşteptarea
şi întâlnirea diferă. Într-un final, toţi ajung dincolo
la terminaţie... spre râul Lethe, râul Uitării!

Dacă întinzi mâna mă vei atinge, sunt în umbra ta,
- Am întins mâna, îţi mângâi sufletul!
În fiecare stea există un suflet, dacă doar o atingi rămâi vrăjit -
ştii că stelele care sunt culese ajung tot pe cer!

Nu noi dăm stele jos de pe cer, trebuie doar
să le atingem - iată marele vis al pământenilor!
Ajungem să avem şi noi o stea,
părţi din noi ajung acolo - lumina noastră!