Vacanţa de iarnă cu Alexia

[Vasilica Ilie]

nepoatei mele, Alexia

 

De aproape două zile, ninge neîncetat. Zăpada s-a aşternut într-un strat considerabil iar chioşcul de la marginea livezii este plin cu zăpadă. Acolo, la masa din chioşc, Alexia lua desertul cu bunica în zilele călduroase de primăvară, vară şi toamnă şi stăteau de vorbă. Acum este în vacanţa de iarnă (este în grupa mare, la grădiniţă) şi stă în casă privind pe geam cum ninge.” Ce frumos ninge!  Fulgii parcă sunt nişte steluţe albe, jucăuşe, pe care le-au adunat norii din cer şi le-au dat drumul pe pământ” îşi zise.  În casă este cald şi miroase a cozonac. În surdină, se aud colinde pe care bunica le ascultă an de an, în ajunul sărbătorilor de iarnă, pe vechile discuri de vinil, interpretate de corul Madrigal.

-         Bunico, vreau să ies afară, să mă joc prin zăpadă!

-         Ai răbdare draga mea, mai am puţin şi-mi termin treaba şi o să mergem!

-         Vreau să construiesc un om de zăpadă, mă ajuţi?

-         Da, te ajut dar mai întâi să scot ultimii cozonaci din cuptor!

-         Abia aştept să mănânc cozonacel făcut de tine, bunico! Ştiu că tu pui multă nucă şi stafide şi ies aromaţi. Dar de ce ai făcut aşa mulţi?

-         Or să vină şi părinţii tăi de Crăciun, le-am pregătit şi lor pentru acasă. Şi pe urmă, nu este bine să ai şi tu cozonăcei acasă, la tine, în vacanţă? Acum, o să îţi dau să guşti înainte de a ieşi afară, pentru că trebuie să ne întoarcem la masă şi după masă o să mănânci cozonăcel cât doreşti. Apoi, în primul rând, nu este bine să mănânci cozonacul cald că o să te doară burtica şi pe urmă dacă mănânci înainte de masă îţi taie pofta de mâncare.

-         Bunico, tu le ştii pe toate ! Am să te ascult că tu eşti o bunică bună şi îmi faci toate poftele. Când împodobim bradul?

-         Mâine seară, în Ajun, când vin şi părinţii tăi! Aşa este obiceiul ca atunci când vine Moş Crăciun cu daruri să îl găsească împodobit, să aşeze darurile sub el.

-         Bunico, nu-i aşa că am fost cuminte şi moş Crăciun o să-mi aducă mai multe daruri?

-         Da, este adevărat că ai fost cuminte, trebuie să te pregăteşti să spui şi poezii moşului când vine cu sacul cu daruri. El îţi va dărui câte un cadou pentru fiecare poezie. O să avem şi alţi invitaţi în Ajun;  părinţii tăi, pe verişoara Claudia cu frăţiorul ei, Sergiu, pe Liviu şi pe Găbiţa, cu părinţii.Toţi vin mâine seara, aşa că, trebuie să mă ajuţi să pregătim masa, să ornăm bradul şi să te pregăteşti cu poeziile pe care vrei să i le spui moşului.

-         Abia aştept să vină Moş Crăciun ca să primesc cadouri! Te ajut, ştii că eu sunt ascultătoare! Bunico, ştii ceva?!

-          Da, draga mea, te ascult!

-         De unde ştie moş Crăciun de ceilalţi copii că or să fie la noi, să le aducă şi lor cadouri?

-         Păi, i-am scris eu o scrisoare mai demult şi i-am trecut în listă şi pe cei care vin în vizită la noi, de sărbători. Gata, uite, s-au copt şi ultimii cozonaci! Până îi scot eu, te rog să te pregăteşti că ieşim afară! Nu uita mănuşile şi căciuliţa!

-         Bunico, ai uitat ceva!

-         Ce am uitat, draga mea?

-         Ai zis că îmi dai să gust din cozonaci!

-         Aşa e, draga bunicii! Uite, îţi tai din primii cozonaci care s-au răcit, o feliuţă, restul, după masă!

-         Mulţumesc, bunicuţa mea, bună!

O cuprinse cu mânuţele ei în braţe şi o sărută. Bunica îi puse pe o farfurioară o felie de cozonac şi apoi scoase ultimii cozonaci din cuptorul aragazului.

După ce mâncă felia de cozonac, Alexia se încălţă cu cizmuliţele, îşi îmbrăcă canadiana din fâş, îşi puse căciuliţa pe cap, mănuşile în mâini şi ieşi afară.

Bunica se îmbrăcă şi ea şi, înainte de a ieşi pe uşă, pregăti cele necesare pentru a “împodobi” omul de zăpadă: o cratiţă, un morcov, tăciuni pentru nasturi, sprâncene, ochi şi gură, un fular şi două mături cu coada care se tociseră şi nu mai erau folosite.

Alexia deja începuse să construiască primul bulgăre, ştia cum să procedeze, o învăţase cu o iarnă în urmă tatăl ei. Zăpada pufoasă se prindea repede de bulgării pe care îi construiau împreună, aşa că, au terminat repede şi au început să-i asambleze. Nepoţica a ţinut neapărat să îi construiască nasturii, ochii, nasul, gura, sprâncenele. A trebuit să se urce pe un scăunel să ajungă la ultimul bulgăre care era mai mic şi reprezenta capul omului de zăpadă. Bunica i-a aşezat o cratiţă pe cap şi cele două mături în loc de mâini. Când a fost gata, Alexia era deja îmbujorată la faţă, mănuşile şi ciorăpeii de lână uzi, transpirată şi puţin obosită. Bunica observă şi îi spuse că este ora să meargă la masă, că este târziu şi trebuie să se odihnească. Nepotica mâncă tot ce i-a pus bunica în farfurie, termină desertul şi se aşeză în pat.

-         Bunico, haide, stai lângă mine şi povesteşte-mi dacă tati primea cadouri de la Moş Crăciun.

-         Primea, cum să nu, dar într-un an moşul nu a venit de Crăciun, a fost pedepsit, a venit mai târziu, când a venit iepuraşul, de Paşte.

-         De ce bunico? A făcut vreo năzbâtie? chicoti Alexia.

-         Dacă îţi spun, păstrezi secretul?

-         Îl păstrez bunico, tu ştii că noi vorbim multe secrete şi nu am spus la nimeni, nimic!

-         Ei, haide, să îţi povestesc de ce a fost pedepsit!

Alexia îşi ridică perna mai sus şi se aşeză în şezut, să fie mai atentă la ce îi povesteşte bunica.Era numai ochi şi urechi.

-         În ultimul an de şcoală generală, înainte de vacanţa de iarnă, profesorul de muzica le-a dat extemporal. Da, la muzică, să nu te miri. Avea un profesor foarte exigent. Le cerea atât teorie cât şi practică; în fiecare oră, pe cei pe care îi asculta, pe lângă teorie, îi punea să cânte un cântec pe note. Pe mulţi îi lăsa corigenţi pe vară şi foarte rar dădea note mari. Îi trecea în toamnă dar, musai, trebuia să se înscrie la corul şcolii unde era dirijor. Tatăl tău nu prea avea voce, fiind şi în perioada de pubertate, i se îngroşase vocea. La cor, cânta pe vocea a doua. Pentru că se pregătea pentru examenul la liceu, nu prea avea chef să înveţe şi la muzică; se axa pe materiile principale pentru examen. Se vorbiseră între colegi, să facă fiţuici pentru extemporal, să circule de la unul, la altul. A copiat de pe fiţuica unui coleg care i-a parvenit spre sfârşitul orei şi a uitat-o in foaia de extemporal. Când le-a adus lucrările, el, din toată clasa a luat nota unu.

      - Vai, bunico, ce ruşine i-o fi fost când l-a anunţat că i-a găsit fiţuica în extemporal!

-         Şi eu atunci am gândit la fel! Îţi dai seama în ce situaţie a fost pus! Profesorul nu i-a dat lucrarea şi nici fiţuica. I-a spus să vină cu unul dintre părinţi la şcoală.

Trebuia să ia nota zece ca să îi iasă media de trecere. Şi cum profesorul nu dădea nota zece din obişnuinţă, rămânea corigent la muzică pe acel trimestru. Tatăl tău nu ne-a spus nimic; de ruşine, de teamă, cert este ca noi, părinţii, nu am ştiut nimic până când am primit telefon de la dirigintă să ne spună despre acest lucru. Eu am mers la şcoală a doua zi să-l caut pe profesor, să mă rog ca să îl ierte, după ce vorbise şi diriginta cu el. În fine, după ce l-am rugat şi i-am explicat că fiind ultimul an, nu este drept să îl lase corigent, că o greşeala de genul ăsta se poate ierta, fiecare am fost la rândul nostru elevi şi am făcut şi năzdrăvănii iar tatăl tău nu făcuse prea multe să fie luat la ochi de profesori, de aceea nu-i pusese nici nota în catalog.  Profesorul s-a înduplecat şi l-a iertat în sensul că nu i-a trecut nota unu în catalog dar l-a ascultat la următoarea oră şi i-a dat nota cinci chiar dacă tatăl tău se pregătise şi a răspuns bine la tot ce l-a întrebat.

-         Bunico, totuşi, dacă l-a iertat profesorul şi tati a ştiut tot ce l-a întrebat, nu a fost drept să-i dea nota cinci!

-         Draga bunicii, greşelile se plătesc în viaţă, sub formă de lecţii, chiar dacă sunt iertate. Este ca o învăţătură de minte, să te facă să nu mai repeţi acele greşeli!

-         Bunico, dacă o să mă fac profesoară, eu nu o să fiu aşa de rea cu copiii! O să le dau note mari, numai de zece, dacă o să răspundă bine, elevul.

-         Bine, draga bunicii, o să vedem atunci, acum este prea devreme să discutăm aceste probleme. Ca profesor trebuie să te impui, să fii respectat de elev dar trebuie să ştii să le vorbeşti şi pe înţelesul lor, ca să te faci ascultat. Când vei fi la şcoală, trebuie să-ţi respecţi profesorii şi să fii foarte atentă la ore să pricepi lecţiile din clasă. Aşa făceam eu şi acasă îmi era uşor când îmi făceam temele. Haide, aşează-te comod şi, la somnic, este destul de târziu şi trebuie să-ţi faci somnul de după amiază. Somn uşor!

 

Notă: Aceste proze scurte dedicate nepoatei mele Alexia (mai am cateva scrise), fac parte dintr-un proiect de-al meu, de a scoate o carte intitulata: "De vorbă cu Alexia" si sa i-o daruiesc cand va fi mai maricica; acum, abia implineste 2 anisori, luna viitoare.

[Vasilica Ilie]

Multumesc, Maria! O sa mai postez si celelalte, pe care le-am scris pentru nepotica mea...Un week-end minunat! Cu mare drag si prietenie, Vali