Undeva se va sfârși cu lumina

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

S-au desțelenit nopțile și tăcerile se destramă,
iubesc ferestrele cu fața spre răsărit
și îmi scriu diminețile pe coli albe,
noi suntem niște umbre flămânde

De când au venit păsările cântătoare
zilele sunt senine și ne înflorește sufletul,
poate o să mă aștepți la izvorul dintre vii,
îți voi mărturisi acolo întreaga preocupare
care mă ține un timp cu mâinile legate.
Tu vrei mai mult, eu nu te vreau decât pe tine
și visele nu vreau să rămână neîmplinite,
împart lumea pe bucăți și aleg
tot ce poate fi folositor.

Pe măsură ce obiceiurile se schimbă
găsesc prea puține motive de consolare,
nimic nu se apropie mai mult,
timpul se duce alungat cu pietre,
lespezi pe care apa le spală mereu
ca pe o singurătate rămasă la scăldat
în vâltoarea unei cascade.
Păsările m-au lăsat sărac în suspine
cu dragostea care așteaptă la mal
toamna aceea lungă în culori calde
pe care am să le închid în amintiri
pentru iarna care va veni
cu înghețuri înflorite pe geamurile casei
și omăt în afara ei.

Undeva se va sfârși cu lumina,
dar acum e cald și bine
și tu ești lângă mine, iubire.