ucenic al adevărului

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

 în preajma unei primăveri care acoperă pământul
cu graba cerută de toate păsările cântătoare
noi le aşteptăm
şi ne umplu plămânii cu lumină
nimeni nu poate să-şi scalde privirea
fără trăirea intensă a împlinirii bucuriei
toate zâmbetele care ne luminează faţa
ne dau simţămintele calde ale iubirii
în care mirese înconjurate de flori
sărută albul cu buzele roşii

eu sunt ucenicul adevărului
care-şi caută cuvintele în fântânile visului
cu toate sunetele în auz
noptile din mine îşi pierd întunericul pe drum
şi dimineţile se nasc plutitoare
în ochiurile de apă ale răsăritului
în temple se rostesc rugăciunile zilei
cu evlavia mângâietoare de inimi
şi lasă piatra la locul ei hărăzit
să se îmbrace în simbolul trăiniciei
gânditoare până la înţelegerea vieţii
până când se vor face cruce
şi vor păzi mai departe
deşertăciunea
cu înţelegere.