Trezirea la viaţă

[Irina Lucia Mihalca]

Trezirea la viaţă

Prin puntea curcubeului deschis,
descoperi infinitul.
Ca pe-o comoară, în tine am ascuns,
prin împletirea numelui nostru,
aroma inocenţei, acorduri între corzi şi vibraţii,
mirări, întrebări,
chemări şi tăceri din liniştea inimii,
adânci inspiraţii şi zâmbetul fiecărei expiraţii,
ziua şi noaptea care-şi flutură voalurile,
visul şi poezia care ne-aduce mai aproape de stele,
soarele care ne-a mângâiat,
răsfirându-ne în zorii dimineţii aurora oboselii,
izvorul de lumină captat şi clipele
pe care nu le vom uita niciodată, niciodată,
abisul de foc şi sunetul apei,
firele invizibile prin care luminile colorate,
galbene, verzi, roşii, albastre,
se unesc în realitatea paralelă
a unui cântec polifonic necântat vreodată.

“Citeşte-mă aşa, dacă poţi!” pare a spune
fotografia ei cu faţa vânturată.
Un carusel ce nu se poate opri se-nvârte,
Din alt cer dispar, pe tărâmul visului, în uitare.
..................................................- ......
Ce suntem noi, iubitule?
Un fir de apă, de apă tămăduitoare!
Ce iubeşti la mine?
Izvorul şi simţirea adusă, acel segment de neuitat!
Unde-i calea către izvor, dragul meu?
Caut-o, găseşte-o şi eliberează-te!

Pe drumul spre lumină, adânc,
tot mai adânc, în abandonul inimii,
dincolo de timp şi spaţiu,
Aici şi Acum, în adevărul privirii,
dincolo de gând, în esenţa noastră,
în tăcerea iubirii,
prin atingerea spiritului,
- scânteia vieţii -
s-au deschis cele patru sigilii,
desfăcând lanţurile iluziei.
Acel sărut a-nflorit, rând pe rând,
lotusul cu o mie de petale!
..................................................- .......
Şi-acum pot pleca în eternitatea călătoriei, Acasă!

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Camelia. Cu drag!