Totul era bizar

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Focul nu vroia să ardă, ori nu avea aer
ori lemnele erau ude,
dar nu erau
şi mai scotea şi un fum înecăcios,
trebuia să stau cu uşa deschisă.
Oricum ceva un mecanism al centrale nu funcţiona
aşa că nu m-am lăsat până nu am găsit hiba,
dar eram deja obosit
nu mă interesa nimic,
nici programele preferate la televiziuni,
nici calculatorul unde trebuia să scriu.
Totul în odaia mea era bizar,
căţeluşa Cora poate a simţit descumpănirea
şi se aşeza cuminte în braţele mele,
motanul se înghesuia şi el.
Femeia îşi vedea de treburi şi nu zicea nimic,
de fapt nici nu ştia mare lucru.
Nu mi se mai întâmplase aşa ceva
şi fiindcă toată lumea era bine dispusă,
m-am schimbat şi eu
şi din plăcere pentru atmosfera calmă
am devenit calm
şi tăcut,
aproape gânditor
încât mă năpădeau gândurile de dragoste
pentru tot ce însemna univers familial.
Simţeam căldură din toate părţile,
lăsam la o parte gerul
în grija sobei care duduia de voioşie.