Te vreau...

[Mihaela Moşneanu]

Te vreau atunci când ziua
se sărută cu noaptea şi se-mbrăţişează
la locul obişnuit din fiecare zi
de când s-au născut şi s-au iubit
ca două surori bune ce erau
dar fiindcă amândouă s-au îndrăgostit
de acelaşi Soare şi s-au 
certat şi s-au urât degeaba pentru că 
făt-frumosul nu a iubit-o pe niciuna
ele se-ntâlnesc pentru a dăinui culoarea lor 
pe Pământ după capriciile timpului.

Te vreau atunci când amurgul
se-nfăţişează în faţa Soarelui care îşi
strânge în tolbă razele pregătindu-se
de plecare pe drumul cerului
să răsară pe alte meleaguri ale lumii.

Te vreau cât ţine lumina zilei
cu seninul cerului strălucitor ori
brodat de nori de răpăiala ploii şi-l rog
pe vânt când ajunge să te găsească să-ţi 
şoptească vorba că mi-e dor de tine.

Te vreau atunci când stolul de stele
se îmbulzeşte pe cerul nopţii
în sclipirile lor ce-arată
surplusul de taine ale Universului
care nu vor înceta niciodată
să-şi ţină voalul colorat
pentru a nu li se vedea feţele.

Te vreau oricând să-mi fii alături
să uit că există timp şi spaţiu lângă 
mine şi-n afara mea pentru a nu 
vedea sau simţi paşii şi tumulturile
pe care le văd şi le simt când
eşti departe de mine.

Mihaela Moşneanu

[Plătică Petru]

O poveste frumoasă!