Te aștept în gările timpului

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Trec prin pădurile dese spre izvoarele norocului,
copacii prind în coroane de foc bolta cerului,
tabloul agățat de pereții orizontului
respiră aerul sidefat al dimineții.

Trăirile luminate-n adâncul silabelor
din visele măcinate de morile de vânt
se ascund în cuvinte înflorite-n salcâmi,
parfumul dulceag se ridică din văi.

Primăvara se lasă îmbrățișată de drumuri,
acoperă inimile cu adieri de vânt,
ochii tăi se zbat în orbite,
fotografiază lumea în culori aprinse,
eu mai degrabă îi privesc și sper.

Prin gânduri trec trenuri inexistente,
te aștept în gările timpului
acolo unde odihnește și Dumnezeu
cu dorința de iertare.

Mă împac cu mine, beau vinul său
și mă scald în liniștea apusului,
cade înserarea peste fântânile dorului,
mă rup de urmele trecutului
cu o rugă în liniștea durută-n suflet,
pictez chipul tău în culorile mării
care mă lasă la țărm.