Sângeră aprins frigul însingurării

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Mereu mi-am dorit lumina
în casa cu ferestre spre râu,
să privesc cum curge timpul
nestingherit de ape, nedezlegat de cer.

Drumul însoţeşte inutil râul
fuge în altă parte de lume,
gândurile şi păsările mă strigă,
paşii mei obosiţi rămân pe mal
cu iluzia întoarcerii de unde n-am fost.

Femeia mă caută cu sânii dăruiţi vântului
se bucură de foamea mea telurică.
De dragostea ei tăinuită de întuneric,
sângeră aprins frigul însingurării
ca un copac cu frunze îngălbenite de schimbare.

În ochiul cerului devin mai palid,
nimeni nu ştie că noaptea se plimbă pe ape
cu un coş de stele, pâine şi vin de ambrozie.
Mă voi duce să cinstesc destinul
iar partea netrăită încă,
să o închin femeii.

[Mariana Dumitran]

"...Ma voi duce sa cinstesc destinul /iar partea netraita inca,/ sa o inchin femeii.." Minunat,Nicolae.! Felicitari pentru talentul tau,pentru sufletu-ti sensibil!

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Mulţumesc Mariana, pentru citire şi comentariu, o lectură cu tine e mai mult decât interesanră.