Risipă de lumină-n amiază

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Lasă cuvintele să-ţi şoptească
ascultă cum îţi mngâie sunetele, auzul
în cântecul inimii.

Risipă de lumină-n amiază
în părul tău căzut şuvite pe umeri,
umbre se cern printre ramuri
cum prin oglindă imagini în fugă.

Îmi pune-n emoţii culori fragede,
dă zilei o frumuseţe căzută pe margini,
coapsele tale se lasă privite de-aproape
de cei ce visează rotunjimi de carne-n palme.
Negri de furie plopii cu trunchiuri subţiri
se-nclină şi fac semne ciudate din frunze,
Respiră răcoarea odată cu tine
sprintenă căprioară pe malul râului
Cu gleznele subţiri cu luciu metalic.

Rupe tăcerea,
înfăşoară-ţi tălpile în verdele crud
şi calcă apăsat prin ierburile ude.

Orfană de singurătate,
vino în nopţile mele albastre şi dulci
cu mireasma de apă curgătoare de munte
pe care urcă lostriţe argintii.

Gustă din mine ca dintr-un măr crocant.