REVENIREA

[Irina Lucia Mihalca]

REVENIREA 

După ce ai călătorit departe, 
foarte departe, 
prin atâtea locuri de basm, 
te vei întoarce pe pământul anilor tăi, 
acum - întâmplare sau nu - ai venit 
în anul acestui gând, în anul acestei toamne, 
aplecat sub cerul dorinţelor - de ce eu, nu ştiu - 
asemeni mărului 
cu ramurile încărcate de fructe aplecate până-n pământ, 
pe pământul anilor tăi. 

Nu ştiu cine eşti încă, prin ochii tai îţi citesc povestea purtată 
şi rătăcită prin vieţi, cu sufletul 
simt doar 
ceea ce porţi cu tine de departe, de foarte departe, 
din edenul pierdut, 
din viaţă şi suferinţă, 
din zbuciumul şi pribegiile tale, 
din moarte. 

Sub mărul 
cu ramurile încărcate de fructe aplecate până-n pământ 
atât de firesc îţi ascult suferinţa, iubirea, 
gândurile, misterul vieţii 
pe acest drum de început... Tu şi Eu sub umbra binecuvântată a mărului, 
pe pământul acesta al anilor făgăduinţei! 
Ceva ce nu există şi nu putea să existe, 
iată o melodie nedesluşită auzi, 
auzi şi cauţi -o ştii sau nu o ştii?- un început, 
un început de poveste scrisă prin cuvintele inimilor noastre! 

Undeva, o rădăcină ne ţine, 
ştii doar că iubirea o simţim sau nu o simţim...