Replica la implacabil!

[Simona Radu]

Pe dulapul incaperii intunecate, un trandafir e condamnat sa absoarbe lacrimile ei.

Frumusetea bizara cu care fusese inzestrata ii taiase dreptul la vesnicie, la libertatea la care ea aspira asemenea unui pescarus ce isi cauta taramul.

De fapt femeia din Ea murise odata cu iubirea, lacrimile ei acum hraneau tulpina trandafirului cu seve.

De atatea ori zburase de frica unei eventuale intalniri cu fericirea incat izolase alaltaieri, candva, iubirea intre peretii sufletului, o invelise cu un scut transparent dar de nepatruns precum Frumoasa din Padurea Adormita...

Gloantele sufletului o atacau din interior golindu-i efemerul, misteriozitatea ei devenea absenta iar intunericul ii inconjura buzele de metal...

Ochii i se lipisera aproape ca niste lacate fara chei...

Fiinta din Ea ceruse dreptul la viata dar zborul atat de inalt al Pescarusului o otravise,

agonisese in ea urma incurabila a destinului iar gustul de medicamente ale mortii ii sugruma tacerea zborului sublim.

 

AS VREA SA MA MAI NASC O DATA...!, zambi apoi sarcastic sufletului sau.

O frumusete dementa ii smulsese graiul...

Iti amintesti atunci, Frumoasa Bestie, cum din firele iubirii se nascuse o pasare maiastra?

Pe timpul acela, cand sufletele noastre se tineau de mana la Masa Tacerii, cazu ca din cer o pasare de aur, un pui caruia lumina zilei nu apucase sa-i bata prin gand, iar Soarele nu avusese destula rabdare sa-i decoreze penajul.

Mai tii minte, l-am prins in palme iar cerul Ma blestemase sa-i port nevinovatia.

Cu ochii de cristal si trupul de aur Ma privea sententios si, paradoxal, in sclipirea Sa, Am simtit ganduri cersetoare ce Ma otraveau sa le primesc...Ma acuzase fara drept de apel sa intru in penajul Sau si sa-i continui zborul.

Mai tii minte ca din cauza foarmatului Sau nu ne dadeam seama ce creatura zace pe podul palmei Mele, acolo unde se incalzise si-si cedase toata viata degetelor Mele imbratisandu-le?!...

Mi-a ciripit ca zborul Sau va fi al Meu, ochii Lui-ochii Mei, ciocul Sau-sarutul Meu, piciorul Sau-pasul Meu...

De atunci, cand greierii ii canta odihna, privirile Noastre se impreuna...

*Sa nu vii iar sa ma cauti, c-ai sa pierzi mult timp pe drum* caci tributul Meu L-am platit cu surasul Sau...

Cazuse frant precum Canarul Galben ciocnit cu pieptul de gratiile de argint

Eul Meu a nascut in Minele Eului Sau...

Sufletul Meu, trupul Sau frant-trupul Sau, sufletul Meu...

M-am hotarat sa-i spun Pescarus si Am zburat in locul Sau.

Mereu inconjurat de munti si pesti marunti, Pescarusul inca mai cauta sclipirea scoicilor adormite in os.

 Zburase atat de inalt incat pana si zborului ii era teama de necunoscutul ce-i zvarcolea aripile.

mi-e frig si frica iubire, caci alergand spre tarmuri straine v-oi pierde sufletul Meu sugrumat de o scoica.

Zborul Meu nu te mai poate cuprinde si cat as vrea ca din mine sa poti rupe bucati de timp si sa le ingropi in inima ta.

Acum Ea din El e trista pentru ca simt sufletul Meu ranit iar trandafirul ma roaga sa nu-i mai spun nimic...

Era toamna iar din ochii tai se desprindeau frunze galbene pline de roua, priveai spre apus cum nucii loveau pamantul cu rodul lor de parca Dumnezeu le-a dat dreptul sa bata toaca din locul de unde urma sa Ma-nalt.

Ploile ne invinetisera obrajii...

Copilul din Mine isi desprindea mrejele de pe pamant asemenea unui dans de iele.

Surasul devenise doar vant si ploi...

Iti amintesti oare, cand imi zvarcoleam palmele dupa bratul tau sa simt cum zabrelele inimii iti dau forta sa cugeti iar timpul mi se invelea cu ingerul din tine?!...

Acel Pui in Miniatura acum ma dozase cu destula cruditate...

 Marea urla sub culoarea cenusie a cerului...

Imi innegrise sarutul pe pleoapa ta.

Aud si acum strigatul apelor din adancuri...

Zgomotul de harpa al sirenelor, Ma surzeste!...

Poate e singura data cand acea fiinta inocenta se-nalta catre auzul tau pentru a-ti marturisi ca Manastirea in care se abandonase nu era una cu tamaie, lumanari, slujbe si rugaciuni de iertare, ci propria-i libertate ce-o condamnase la tacere...

Mireasa in negru cu ancorele iubirii in stele, coboara acum altarul pentru a-ti saruta pacatele. 

Tarmul tau a ramas neumblat de scoici frumoase cu mortaciuni.

E noapte, clopotul ma urla bezmetic...

Imi iau iarasi pene de libertate.

Stelele mi s-au imputat in frunte si nu pot sa plec fara a-ti porunci iubire, IUBIREA

Restul e goana dupa hau...

Trandafirul rosu asemenea buzelor printesei ce adormise, priveste trist in cioburi de oglinda...

Printesa viseaza...

Petalele-i curg a ruga pentru toamna pe tacerea somnului...

 

 

 

 

 

 

 

 

[Vişa Marcel]

simona, scrii fain, ai potential, dar poemul de fata mai necesita unele prelucrari pentru a putea fi considerat desavarsit. cred ca ai putea sa mai reduci din el pieptanandu-l de surplusul de cuvinte.
ps. atentie la dezacorduri .