poezie, proză, muzică, pictură, fotografie, filozofie, evenimente culturale
S-au înmulţit aţele demonilor
le place din ce în ce mai mult
teatrul de păpuşi
pe unii îi agaţă de mâini
pe alţii de picioare
dar cel mai mult mor de drag
când nimeresc agăţarea creierilor
ce-ncep să judece după joaca aţelor.
Îşi încep actul I al piesei
alegându-şi punctele de reper
pe scena vieţii fiecăruia
şi-şi transmit unui-altuia
luminile reflectoarelor de batjocură
pe care ei o văd
ca pe-o victorie în faţa Domnului.
Şi după finalul actului I
mai vine un act şi încă unul
şi aşa mai departe...
Micuţii oameni
se lasă prinşi încontinuu
prima dată de aţe
apoi de lianele care apar în locul lor
din ce în ce mai groase şi lungi
lăsându-se înlănţuiţi
până se ştrangulează singuri
îndreptându-şi paşii spre adâncuri
neînchipuite şi nedorite.
Ultima oară
Dumnezeu îi priveşte
punându-le destinul în cumpănă.
Multe inimi ticăie
în spatele unui nor dens
unde El ţine lumina aprinsă la maxim
să nu devină gheţarii
pe care să lunece îngerii.
Ce fac?
Îi mai trimit încă o dată
să trăiască acolo unde n-au meritat?
Îi dăruiesc prietenilor
cu care s-au cârdăşit pe Pământ?
Sau îi ţin lângă Mine
şi ţin lumina aprinsă pe ei
să simtă puterea Mea?
Mihaela Moşneanu
Ce fac?
Îi mai trimit încă o dată
să trăiască acolo unde n-au meritat?
Îi dăruiesc prietenilor
cu care s-au cârdăşit pe Pământ?
Sau îi ţin lângă Mine
şi ţin lumina aprinsă pe ei
să simtă puterea Mea?""
O filosofie a vietii.. un drum fara intoarcere...frumos!!!
Mulţumesc frumos, doamna Mariana!
Adaugă un comentariu
Începută de Maria CROCY în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 4 Răspunsuri 8 Îi place
Azi am gasit un mesaj, care mi-a provocat subit o durere.Indragita scriitoare, Viorela Codreanu mi-a trimis un mesaj : "Ne-ati uitat cu totul ???" Desi…Continuare
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Georgeta NEDELCU Iun 20, 2021. 24 Răspunsuri 7 Îi place
Apa are propria-i inteligență : sapă maluri; hrănește; spală și înmoaie; debordează lin sau sălbatic; vindecă boli; evaporă și ascultă muzică (numai simfonie). Succederea unor emoții intense aduc…Continuare
Cuvinte cheie : crocy, maria, conștiință
Începută de Maria CROCY în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Maria CROCY Oct 26, 2015. 15 Răspunsuri 2 Îi place
Axă : cer –apă –pământ.Meridian – cuvânt necunoscut din unghi drept.Linia – curbă întinsă,…Continuare
Cuvinte cheie : întristarea, poete, ascunde
Începută de Bota Claudia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de CIOBOTARIU MARIA Feb 3, 2022. 4 Răspunsuri 5 Îi place
Zburați cu propriile voastre aripiAutor: Claudia BotaZburați mereu în largul vieții,Cu…Continuare
Începută de Smeu-Mare Elena în Neîncadrat în categorii. Cel mai recent răspuns de Smeu-Mare Elena Dec 31, 2014. 4 Răspunsuri 5 Îi place
SUFLETE BĂTRÂNE!Citesc Fie cuvintele unui filosof anonim, Fie frica din ochiul omenesc Care vede ce prompt îmbătrânim!Noi, Muritorii, trăim şi mult, dar şi puţin, Pe când cei pe dinăuntru goi Trăiesc…Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Oct 26, 2015. 4 Răspunsuri 7 Îi place
Iubirea ta... albă pasăre,minusculă,rotindu-se concentric în făptura mea.Iubirea mea...întinderea albastră,scăldând plaja sufletului tău,cu nisipuri aurii mişcătoare...Continuare
Începută de emilia popescu rusu în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Aug 16, 2016. 4 Răspunsuri 6 Îi place
Un fior străbate fiinţa,nostalgii şi-au făcut cuib în suflet,tristeţi...visări... cu chip de poezie,o pală de lumină înaripează clipa.Viaţa îşi deapănă firul...lumea de rostu-i îşi vedenumai…Continuare
Începută de Elena Buldum în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Dumitran Apr 14, 2017. 3 Răspunsuri 4 Îi place
Poema curt d’ELENA BULDUM traduït del romanés al català per PERE BESSÓestació de primaveraen les galtes rogesbotons de peoniesllagrimegenla rosada del matí***anotimp de primăvarăîn obraji roșiiboboci…Continuare
Începută de Mariana Bendou în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Mariana Bendou Dec 26, 2014. 2 Răspunsuri 3 Îi place
Iarnã, du-te!…Continuare
Începută de Aida Zaharia în Exemplu de Titlu. Cel mai recent răspuns de Aida Zaharia Feb 5, 2022. 2 Răspunsuri 3 Îi place
SUFLET PERECHE Mi-ai intrat în sufletîn miez de octombrie,Te-ai furișat în adâncul…Continuare
© 2024 Created by Petru Făgăraş. Oferit de
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al Cenaclul "Sunetul muzicii" !
Alătură-te reţelei Cenaclul "Sunetul muzicii"