Poveste de toamnă

[Vasilica Ilie]

Simt de la un timp un gând care nu-mi dă pace

jucăuş, trebuie să mă ţin după el prin cotloanele neuronilor.

N-aş vrea să îl pierd, vreau să-i caut un fir de susţinere,

să păstrez în armonie, balanţa dintre gânduri.

 

Şi, cum stăteam eu şi-l urmăream

 aidoma unui cântec

care nu vrea să-şi piardă partitura,

a venit o toamna luminoasă, mi-a luat mâna

şi mi-a desenat în palmă linii melancolice în culori calde.

 

Gândul meu năzdrăvan a intrat în jocul toamnei

s-a prelins ca o lacrimă prin ochii minţii,

în căuşul palmelor. Am simţit o căldură prin toţi porii.

L-am privit mai atentă. I-am văzut intenţiile

prin oglinda în care  mă reflectam; nu voiam să plece

şi l-am întrebat:  „vrei să mă părăseşti tocmai acum

când îmi socotesc plusurile şi minusurile de peste an ?”

„Eu sunt gândul verii, ai simţit că nu mai îmi găsesc locul?

Vreau să plec ascuns într-o aripă de pasăre în ţările calde.

Toamna mi-a redat libertatea, doar ea îmi cunoaşte zborul”.

„Şi pe mine cui mă laşi”? „Te las printre gândurile melancolice.

Ele o să-ţi ţină de cald şi de singuratate pâna la primăvară

când voi veni îmbrăcat într-o haină nouă...

 

Atunci, numai tu mă vei recunoaşte...”

[Vasilica Ilie]

Multumesc, draga mea prietena, intotdeauna langa mine! Iti doresc o saptamana frumoasa, cu mult spor! Cu toata dragostea, Vali