Poveste de început de primăvară ( IV )

[Vasilica Ilie]

  La restaurant deja era multă lume care servea micul dejun. Luă o tavă să-şi aleagă din bunătăţile expuse la bufetul suedez. Chiar i se făcuse foame. Îşi puse pe farfurie câteva felii de caşcaval, câteva cu şuncă, două tarte cu ciuperci, două chifle, două clătite umplute  cu gem de căpşuni, un pahar cu suc de grapefruit şi o cafea.

Se uită să vadă dacă este vreo masă liberă. Nu era dar mai existau mese cu câte o persoană singură, asta însemnând să ceară voie să ia loc. În timp ce se uita să aleagă unde să se aşeze, auzi o voce de bărbat:

-      Ilinca, vino aici, sunt singur!

Se uită de unde venea vocea. Un bărbat singur la masă îi făcea semn să se apropie. Parcă îi cunoştea chipul. Se apropie şi aşeză tava pe masă. Bărbatul se ridică şi îi aşeză scaunul, poftind-o  să ia loc, nu înainte de a-i săruta mâna şi pe obraji.

-      Bună, ce mai faci? Nu te-am văzut de un car de ani! Nu mă mai cunoşti?

-      Gicu, o, Doamne, cum să nu îmi amintesc de tine? Ei, la aşa o întâlnire nu mă aşteptam! Ce faci? Eşti singur?

-      Da, singur! Sunt divorţat de câţiva ani buni. Tu?

-      Tot singură, divorţată de trei ani.

-      Tot frumoasă ai rămas! Arăţi foarte bine, chiar mai tânără cu 10 ani de câti ani ştiu eu că ai. Ţi-ai schimbat şi coafura, îţi şade bine cu părul tuns. Să ştii că m-am gândit de multe ori la tine. De ce nu m- oi fi căsătorit eu cu tine, iată, eram împreună în ziua de astăzi, la Sinaia, spuse el, glumind.

-      Ei, ai fost materialist, de aia! În timpul facultăţii ţi-ai găsit o bucureşteancă şi ai

 vrut buletin de Bucureşti, te-ai căsătorit din interes, ştiu povestea. Eu eram în provincie, nu terminasem încă liceul.

-      Da, dar să ştii că pe tine te-am iubit sincer şi nu te-am uitat. Ştii că de  când ai venit în primul an de liceu am pus ochii pe tine. A fost frumoasă prietenia noastră,  doi ani de zile cu întâlniri în vacanţe şi scrisori.

-      Ei, da, a fost...

-      Cât stai în Sinaia?

-      Astăzi este a doua zi din sejurul de şapte zile. Tu?

-      Eu am fost la un simpozion, ştii că se organizează în fiecare an la Sinaia simpozioane pe diferite teme. Eu, cum sunt instalator de meserie, am fost reprezentantul firmei mele de instalaţii de contrucţii civile. Au fost şi structurişti şi arhitecti, m-am întâlnit cu mulţi colegi de facultate iar ieri seară s-a terminat cu un banchet frumos. Mi-am mai prelungit cu trei zile şederea, am vrut să mai gust din frumuseţile montane şi să îmi depozitez în plămâni din aerul curat de aici, că m-am săturat de cel poluat din capitală,  vreau să am forţe proaspete când mă întorc în Bucureşti.

-      Bine faci! Eu am venit mai mult din întâmplare. Noroc cu colega mea de birou care nu a putut să vină, de la ea am biletul. Nu prea plec de una singură în staţiuni.

-      Ei, dacă tot eşti singură, te invit la o plimbare prin împrejurimi, după micul dejun.

Sunt cu maşina. Ce zici?

-      Gicu, te rog să mă scuzi dacă te refuz, vreau să merg la o biserică să mă rog pentru cineva care este grav bolnav şi doresc să stau mai mult, să mă reculeg.

-      Păi, dacă este aşa, uite, mi-ai dat o idee bună, merg cu tine, şi eu îmi doresc să stau într-o biserică, să mă reculeg...Nu am mai intrat într-o biserică de mult timp şi mi-ar trebui linişte sufletească, se împleteşte foarte bine cu aerul de aici. Ce zici, mă iei cu tine?

-      Păi, dacă vrei, poţi merge, este alegerea ta, eu nu oblig pe nimeni să meargă cu mine la biserică!

 Au terminat micul dejun şi au plecat spre biserică. Gicu scoase un pachet de ţigări şi o servi întâi pe Ilinca.

-      Nu fumez, nu am fumat decât foarte rar câte o ţigară, de fiţe, la diverse ocazii. Fostul soţ mă mai ispitea, nici el nu fuma, tot aşa, la ocazii. Aducea cartuşe întregi din străinătate când pleca în delegaţii şi mai uita câte un cartuş pe acasă, restul le făcea cadou rudelor şi prietenilor de familie care fumau.

-      Eu mă lăsasem un timp de fumat dar am reluat de când am divorţat. Sper să avem timp să îţi povestesc viaţa mea de bărbat însurat şi nefericit.

-      Gicu, am să te rog să nu-mi povesteşti nimic, ar însemna să mă faci să îţi povestesc şi eu trecutul meu ca femeie măritată şi nu vreau să mi-l mai amintesc.  Vreau să trăiesc numai în prezent, să mă bucur de anii pe care îi mai am de trăit.

-      S-a făcut! Nimic din trecut! Ai copii?

-      Da, am numai unul. Tu?

-      Eu am doi: o fată şi un băiat, amândoi la casele lor. Sunt şi bunic.

-      Mă bucur! Eu încă nu sunt bunică, dar aştept cu bucurie acest eveniment!

-      Este unul unic, ai să vezi, sunt sentimente pe care nu le-ai avut la copilul tău!

-      Te cred! Uite, că am ajuns şi la biserică. Sper că nu te plictiseşti, eu o să stau mai mult timp. Dacă te grăbeşti poţi pleca mai repede.

-      Nu plec, o să stau cât stai tu. Cred că nu te deranjează prezenţa mea alături de tine. Zilele acestea, două,  cât mai am de stat, chiar îmi face plăcere să le petrec în compania ta, să mai stăm de vorba, să ne amintim de vremurile din tinereţe, cât am fost liceeni şi prieteni.

Ilinca nu zise nimic. Merse întâi să cumpere lumânări apoi luă o hârtie din cele care se găseau pe o măsuţă, special pentru acatiste, scoase pixul din geantă şi scrise un acatist de patruzeci de zile pentru fiul lui Ştefan în care se rugă pentru sănătatea lui şi pe care îl depuse  într-o cutie special amenajată.

(va urma)