Plin de bunăvoință și parfum

[Nicolae Vălăreanu Sârbu]

Hainele mele de ceramică smălțuită
nu pot fi pătate de ploaia portocalie
aduceți somptuoasele odăjdii de ceață
prin care se văd sânii strânși în găoace
la pieptul frumoaselor femei venite
să-și culce dorințele pe perne de lut.

Sunt prezent la întâlnirea cu snobii
vom sparge noaptea în bucați de calcar
și sigur întâlnirea va fi lungă și gravă
cu tăceri ațipite-n pahare de cristal.
Paianjeni de vată ne vor ușura de vin
după pupăturile pe mâini și pe fețe
pe care siluiți le festonăm cu zâmbete,
ochii au rămas pe sâni ca niște ventuze
arborii au crescut în gânduri de mirare
apa clătinându-se de mâhnire.Cu admirație
stăm spânzurați sub tavanul de sticlă.

Cu aceste fantome se termina întunericul
și glasurile noastre
se freacă de pereții dimineții,
ca buzele iubitei de aerul curat.

Aștept să plece mașinile epocii
apoi să încalec caii gândului
pâna la casa cu perdele de argint
unde mă voi putea sfârși-n cochilia somnului
plin de bunăvoință și parfum.